Congres al socialiştilor europeni în 2012 la Bucureşti
0
Victor Ponta, şeful social-democraţilor
Socialiştii europeni se reunesc în congres anul viitor la Bucureşti, după cum a anunţat preşedintele PSD, Victor Ponta, la Bruxelles.
"Vreau să spun cu mare satisfacţie că decizia PES a fost deja luată, la anul, la 28 şi 29 septembrie, la Bucureşti va avea loc Congresul PES, ca un semn de sprijin pentru partidul nostru, pentru alegerile care vor urma. Am toată convingerea că vor fi la Bucureşti viitorul preşedinte al Franţei, viitorul cancelar al Germaniei, cel alături de care în 2013 - 2016 va trebui să muncim să reconstruim ceea ce s-a stricat în ultimii ani şi să o luăm de la capăt pe drumul european al României, început în anul 2000 şi întrerupt, din păcate, în 2008", a declarat Ponta, citat de Mediafax.