PRM şi PNG ar putea aduna opt mandate în PE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Partidele conduse de Corneliu Vadim Tudor şi Gigi Becali ar putea dobândi, la alegerile europene din luna mai a acestui an, câte patru mandate în Legislativul comunitar. Potrivit unui studiu

Partidele conduse de Corneliu Vadim Tudor şi Gigi Becali ar putea dobândi, la alegerile europene din luna mai a acestui an, câte patru mandate în Legislativul comunitar. Potrivit unui studiu sociologic, realizat de către Institutul Pro şi Data Media, pe un eşantion de 1.200 de persoane şi cu o marjă de eroare maximă +/- 2,7%, PRM şi PNG şi-ar adjudeca 9,7%, respectiv 10,5% din preferinţele de vot ale românilor. Deşi 28,4% din repondenţi nu şi-au exprimat opţiunile, dintre cei care au făcut-o, 23,9% ar vota cu PSD, 21%, cu PNL şi 20,8%, cu PD. Rezultatele obţinute la întrebarea privind votul pentru Parlamentul European au fost folosite pentru a face o distribuţie simulată a mandatelor de europarlamentari, utilizând metodologia aprobată prin Legea 33/2007. Astfel, social-democraţii ar acumula 23,9% din voturi, ceea ce ar însemna nouă mandate şi un procent de 25,7% din totalul mandatelor de eurodeputaţi români. PNL ar primi 20,9% din voturi, opt mandate şi 22,8% din totalul mandatelor ce revin ţării noastre, iar PD - 20,8% din voturi - opt mandate - 22,8% din totalul acestora. Pragul de accedere în Legislativul de la Strasbourg l-ar mai trece PNG - 10,5% din voturi - patru mandate - 11,4% din totalul mandatelor, PRM - 9,7% din voturi - patru mandate - 11,4% din total şi UDMR - 5,7% din voturi - două mandate - 5,7% din totalul locurilor ce revin României.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite