PNL nu vrea să ajungă "la mansarda popularilor"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai muţi lideri ai PNL au declarat, în acest sfârşit de săptămână, că nu sunt de acord cu o fuziune cu PD, în termenii dictaţi de democraţii lui Emil Boc. Acum o săptămână, liderul PD

Mai muţi lideri ai PNL au declarat, în acest sfârşit de săptămână, că nu sunt de acord cu o fuziune cu PD, în termenii dictaţi de democraţii lui Emil Boc.
Acum o săptămână, liderul PD a propus ca viitorul partid să aibă o doctrină populară. Preşedintele PNL, Călin Popescu Tăriceanu, a fost luat prin surprindere de mişcarea PD şi a apreciat că aceştia s-au cam grăbit. Acum însă, democraţii au primit un răspuns mult mai dur din partea liderilor lo-cali ai PNL, precum şi din partea preşedintelui de onoare al acestui partid, Mircea Ionescu-Quintus. "Ni se propune să ne desfiinţăm, asigurându-ni-se, în schimb, un loc confortabil la cimitirul Belu sau undeva în mansarda din casa popularilor, cu care nu avem nimic în comun", a declarat, sâmbătă, pentru Agenţia Rompres, Mircea Ionescu-Quintus. El şi-a exprimat convingerea că fuziunea cu democraţii nu se va întâmpla şi că actuala conducere a PNL nu va accepta să devină "groparul" propriei formaţiuni politice. Quintus a subliniat că a negociat toate fuziunile pe care le-au făcut liberalii de-a lungul timpului, dar, a spus el, în cazul democraţilor diferenţele doctrinare sunt prea mari. şi senatorul PNL Varujan Vosganian şi-a exprimat scepticismul în cea ce priveşte unificarea partidelor care compun Alianţa D.A. "O ironie este şi faptul că PD a ajuns să fie de centru-dreapta şi să coaguleze forţele de dreapta. Am dori ca sinceritatea propunerii PD să permită negocieri într-o stare de confort, şi nu sub presiune", a afirmat Varujan Vosganian, care a amintit că PD provine din FSN, la fel ca şi PSD. Vicepreşedintele PNL Puiu Haşotti a anunţat, ieri, că nu doreşte ca partidul său să renunţe la actuala doctrină. El le-a spus, ironic, colegilor de Alianţă că, după ce s-au trezit într-o dimineaţă social-democraţi, iar seara au devenit populari, aşa ar putea deveni acum liberali.

şi conducerea centrală a PNL le-a transmis, ieri, democraţilor că partidul rezultat dintr-o eventuală fuziune nu se poate afilia decât la Partidul Liberal European şi în niciun caz la Partidul Popular European. Ministrul Cristian David şi deputatul Cristian Buşoi au argumentat că liberalii europeni, şi nu popularii, sunt aceia care susţin integrarea României în UE la termen. "Este adevărat că PPE are cel mai puternic grup din Parlamentul European, dar este o forţă politică foarte eterogenă, cu partide foarte diferite ca doctrină, care ajung foarte greu la o platformă comună (...). În plus, punctul de vedere al PPE s-a schimbat radical în ceea ce priveşte integrarea României, mulţi dintre membrii acestui partid exprimându-şi public rezerve legate de aderarea la 1 ianuarie 2007", a spus Buşoi.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite