PNL anunta ca nu va mai participa la "actiunile patriotarde" ale puterii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Suparati ca presedintele Iliescu si PSD nu s-au tinut de cuvantul dat prin pactul privind aderarea la UE, semnat, in februarie, de toate partidele parlamentare, liberalii au amenintat, ieri, ca nu vor

Suparati ca presedintele Iliescu si PSD nu s-au tinut de cuvantul dat prin pactul privind aderarea la UE, semnat, in februarie, de toate partidele parlamentare, liberalii au amenintat, ieri, ca nu vor mai participa "la astfel de actiuni de propaganda patriotarda", dupa spusele liderului PNL Theodor Stolojan. El a anuntat ca i-a trimis o scrisoare in acest sens sefului statului, in care isi exprima "insatisfactia" pentru ca prevederile pactului nu au fost puse in aplicare, acest document nedepasind stadiul unui declaratii de intentie. Plangerile PNL se refera, in special, la nerespectarea articolului 5, privind consultarea opozitiei si informarea ei in legatura cu derularea procesului de aderare la UE. Stolojan i-a cerut presedintelui ca, in calitate de initiator al acestui pact, sa aduca la cunostinta partidului de guvernamant faptul ca nu si-a indeplinit aceste angajamente. "In conditiile in care guvernul nu isi va dovedi, in cel mai scurt timp, hotararea de a respecta si aplica prevederile adoptate, PNL isi rezerva dreptul de a denunta pactul, informand totodata opinia publica asupra inaplicabilitatii acestuia", a adaugat Theodor Stolojan.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite