PNL şi UDMR caută un titlu pentru moţiunea de cenzură

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Dezastrul politicii fiscale a Guvernului“ şi „Genocid fiscal“ sunt două dintre variante. La patru luni de la învestire, Cabinetul Emil Boc se confruntă cu prima moţiune de cenzură.

Liberalii şi udemeriştii vor depune la începutul săptămânii viitoare, în Parlament, prima moţiune de cenzură la adresa Cabinetului Boc. Senatorul Varujan Vosganian, responsabil din partea PNL cu redactarea documentului, a precizat că textul a fost definitivat şi va fi trimis filialelor din teritoriu ale celor două formaţiuni, pentru a putea fi îmbunătăţit.

Potrivit vicepreşedintelui liberal, moţiunea va fi axată pe două teme majore - rectificarea bugetară şi ordonanţa privind schimbarea şefilor serviciilor deconcentrate. Acest subiect a fost introdus în document la insistenţele reprezentanţilor UDMR, demers care a întârziat redactarea moţiunii.

Liberalii şi udemeriştii au preferat să mai amâne depunerea textului pentru a evita repetarea situaţiei de la moţiunea pe educaţie a PNL. „E bine să punem lucrurile la punct în aşa fel încât la data dezbaterii să nu avem discuţii”, a explicat deputatul maghiar Lakatos Petru.

Documentul face o trecere în revistă a promisiunilor electorale făcute de PDL şi PSD, care nu s-au mai regăsit în programul de guvernare al Coaliţiei la putere.

 „Ordonanţa de Urgenţă nr. 34⁄2009 marchează eşecul politicii bugetar-fiscale a Guvernului Boc. În loc să fie, aşa cum ar fi trebuit, un instrument de corecţie a erorilor flagrante conţinute în Legile bugetare adoptate la sfârşitul lunii februarie, rectificarea bugetară adaugă noi dovezi ale lipsei de realism şi de responsabilitate a guvernării”, se arată în moţiune.

Guvernul, fără temeri

Liderul UDMR, Marko Bela, a criticat ordonanţa privind „schimbarea radicală“ a conducerii instituţiilor deconcentrate, care vizează „o politizare clară, deschisă”. Referindu-se la şansele ca moţiunea de cenzură să fie adoptată, el a recunoscut că, din punct de vedere matematic, Guvernul nu poate să aibă temeri.

„Această moţiune de cenzură îi va obliga pe guvernanţi ori să susţină ceea ce au făcut, ori să se delimiteze de aceste măsuri“, a spus Marko Bela. În opinia sa, moţiunea de cenzură va fi, dintr-un anumit punct de vedere, şi un test pentru coa­liţie.

 „Mai mult, vom vedea cum sunt de acord cei din coaliţie cu acele măsuri în legătură cu care noi avem reţineri extrem de serioase”, a adăugat liderul UDMR. El a admis că, în România, din 1990 şi până în prezent, nu a trecut nicio moţiune de cenzură, dar a adăugat că, la un moment dat, tot trebuie să se întâmple acest lucru.

image

Sper ca la dezbaterea moţiunii să funcţioneze votul raţional şi nu disciplina de partid a PDL şi a PSD.

image


Puiu Haşotti senator PNL

Cinci variante de titlu

Reprezentanţii PNL şi ai UDMR nu au decis încă sub ce titlu vor depune moţiunea de cenzură. Cele două formaţiuni trebuie să aleagă o singură variantă din cele cinci pe care le au la dispoziţie: „Dezastrul politicii fiscale a Guvernului PDL-PSD”, „Coaliţia trage obloanele peste 600 de mii de IMM-uri”, „România, adusă în criză economică şi instituţională de coaliţia PDL-PSD”, „Genocid fiscal” sau „Fiscalitatea criminală: impozitul pe pierdere”.
 
Potrivit Constituţiei, moţiunea de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor şi se comunică Guvernului la data depunerii.


Teme de atac

- Rectificarea bugetară
- Înlocuirea din funcţii a şefilor instituţiilor deconcentrate
- Impozitul forfetar

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite