Opoziţia rămâne sceptică la oferta lui Băsescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul Mihai Răzvan  Ungureanu s-a întreţinut amical cu Victor Ponta  şi Ilie Sârbu
Premierul Mihai Răzvan Ungureanu s-a întreţinut amical cu Victor Ponta şi Ilie Sârbu

Parlamentarii USL îl acuză pe Traian Băsescu de "neseriozitate", în ceea ce priveşte invitaţia la dialog lansată de preşedinte, în declaraţia de presă de luni. În plus, liderii parlamentarilor PSD acuză Guvernul de plagiat şi Preşedintele de abuz de putere, iar vicepreşedintele PNL Mihai Voicu acuză Preşedinţia de crearea unei „confuzii voite".

PSD: Declaraţiile Preşedintelui privind dialogul nu sunt serioase

Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, consideră invitaţia la dezbateri a Preşedintelui „neserioasă", dar şi un abuz de putere, întrucât, „iniţierea de consultări Putere-Opoziţie, este problema Guvernului, nu a preşedintelui". „Şi de data asta, Băsescu s-a erijat în Prim-Ministru", a concluzionat Sârbu.

Sârbu a mai explicat că principalele revendicări ale Opoziţiei pentru întoarcerea în Parlament sunt renunţarea la procedura angajării răspunderii Guvernului, sancţionarea încălcării regulamentelor de către preşedintele Camerei, majorarea salariilor şi pensiilor,dar şi oprirea risipei banilor publici.

Nici liderul deputaţilor PSD, Mircea Duşa, nu ia în serios invitaţia la dialogul cu Puterea, lansat de Traian Băsescu. Duşa acuză Guvernul Ungureanu de plagiat în cazul celor 7 puncte comune între agenda USL şi programul de guvernare al noului Cabinet.

"O parte din elementele programului acesta modificat al PDL sunt elemente preluate din gîndirea şi programul de dezvoltare economică şi socială al USL. Sigur că acele şapte măsuri, dacă cei de la putere consideră că sunt bune şi le-au preluat în programul lor, nu sunt decât un plagiat din programul USL şi punctual vom discuta despre ele în parte atunci când va fi cazul", a spus Duşa.

Şi Duşa a susţinut că revenirea parlamentarilor USL la lucrările de plen sunt condiţionate de sancţionarea preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, pentru votul dat la legea pensiilor, dar şi nerecunoaşterea grupului parlamentar UNPR, care nu a participat la alegeri.

" Parlamentul nu mai trebuie ocolit, nu trebuie abuzat de angajări de răspundere, nu trebuie abuzat de ordonanţe de urgenţă", a explicat Duşa condiţiile în care parlamentarii grupării pe care o conduce se vor întoarce la lucrările de plen.

PNL: Declaraţia lui Băsescu este o confuzie voită

Vicepreşedintele PNL Mihai Voicu apreciază declaraţia preşedintelui Traian Băsescu, ca fiind o "confuzie voită" între condiţiile revenirii opoziţiei în Parlament şi cele 15 puncte expuse de liderul PSD Victor Ponta în discursul său.

"Pe acest subiect, al revenirii opoziţiei în Parlament şi al protestului parlamentar, Traian Băsescu face o confuzie, voită în opinia mea. Noi am spus de multe ori că protestul parlamentar are legătură cu funcţionarea Parlamentului, iar revenirea se bazează pe o serie de condiţii care nu au legătură cu cele 15 puncte, e o discuţie diferită", a spus Voicu.

Liderul PNL a precizat că una dintre pricipalele condiţii ale revenirii parlamentarilor USL în Legislativ o reprezintă retragerea sprijinului politic acordat Robertei Anastase, pe care o cataloghează, "campionul fraudei".

În acelaşi context, viceliderul grupului parlamentar al PNL din Camera Deputaţilor, Eugen Nicolăescu, a declarat, astăzi, pentru Mediafax, că în dialogul dintre putere şi opoziţie preşedintele Traian Băsescu este un factor determinant.

"Dacă într-adevăr Traian Băsescu crede că există o bază de discuţie cu opoziţia, sunt două lucruri posibile: să dispună PDL şi coaliţiei să deschidă dialogul cu opoziţia sau să-şi rezerve dreptul de mediator între membrii coaliţiei pentru un dialog cu opoziţia. Deci, în ambele situaţii, mingea tot la Traian Băsescu în curte este şi, dacă vrea să joace doar teoretic, e problema lui", a declarat Nicolăescu.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că, analizând programul de guvernare şi cele 15 puncte din discursul liderului PSD Victor Ponta, a constatat că şapte puncte coincid, ceea ce poate însemna că există o bază solida de discuţie pentru eventuala revenire a opoziţiei în Parlament.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite