PDL respinge suspendarea corupţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Colegiul Director al PDL a decis, ieri-seară, să respingă propunerea de modificare a statutului potrivit căreia membrii PDL trimişi în judecată sunt suspendaţi automat din partid. Propunerea a fost sprijinită de aşa-numiţii „reformişti“ din PDL - Monica Macovei, Cristian Preda şi Sever Voinescu.

Propunerea a fost respinsă, în unanimitate, de liderii PDL, înregistrându-se o singură abţinere, cea a premierului Emil Boc. De altfel, singura victorie obţinută de „reformiştii" reprezentaţi doar de Traian Ungureanu şi Sever Voinescu a fost acceptarea derogării de la criteriul vechimii necesare pentru cei care candidează.  Condiţia este ca excepţiile să se facă nominal, pentru fiecare persoană în parte, şi nu ca regulă generală.

Potrivit surselor citate, numeroşi democrat-liberali au făcut referiri ironice la adresa grupului „reformiştilor" în „ajutorul" lor intervenind, pe ton de glumă, Sorin Frunzăverde, care le-a cerut participanţilor  să nu-i mai trateze ca pe „Lenin, Stalin şi Ana Pauker", ci ca pe nişte colegi.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite