PDL atacă legea referendumului la CCR

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Democrat-liberalii au contestat la Curtea Constituţională modificarea legii referendumului după ce Parlamentul a prelungit orarul de votare.

Europarlamentul PDL Cristian Preda opinează că  regulile după care se desfășoară referendumul nu pot fi schimbate cu 10 zile înainte de alegeri.

„Nici în țările mai puțin articulate din punct de vedere al democrației nu se întâmplă asta. Gândiți-vă cum ar fi dacă s-ar schimba regulile cu 10 zile înainte de alegerile locale. Nu poți ști cu câteva zile înainte pe ce să te bazezi. Doar Ion Antonescu a mai schimbat regulile plebiscitului, i-a ținut șapte zile la rând pe români ca să iasă acel rezultat așa cum le convenea", a spus Cristian Preda.

Preda a criticat de asemenea atitutindea USL în legătură cu îngrijorările Uniunii referitor la încălcarea principiilor democratice și a subliniat că declarația lui Ponta potrivit căreia procurorii care anchetează cazul internării lui Năstase la Floreasca sunt „staliniști".

„E straniu și greu de acceptat este și atitudinea USL, în locul asumării problemelor, majoritatea USL îi acuză pe europeni că sunt staliniști. Nu e vorba de Victor Ponta un cetățean oarecare, ci premierul, care le spune procurorilor care anchetează ce s-a întâmplat la Floreasca, fapul că sunt staliniști".

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul de modificare a Ordonanţei de Urgenţă 41/2012 privind organizarea referendumului, fiind menţinută forma adoptată în plenul Senatului, cu extinderea intervalului orar de votare, votul fiind dat în absenţa PDL.

În favoarea modificării Ordonanţei au votat 157 voturi "pentru", 6 abţineri şi nici un vot împotrivă.

Reprezentanţii PDL au părăsit şedinţa în semn de protest pentru divergenţele la modificarea Ordonanţei 41.

Proiectul prevede în textul de modificarea a Ordonanţei un interval de votare în cazul referendumului de la ora 7.00 la ora 23.00.\

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite