PDL vede „doi moguli răi“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Emil Boc şi deputatul democrat-liberal Sever Voinescu susţin că „doi moguli“ şi membrii Opoziţiei pun la cale suspendarea preşedintelui Traian Băsescu. Emil Boc a avertizat că iniţiativa privind suspendarea ar putea amâna aderarea României la spaţiul Schengen.

Într-un atac fără precedent la adresa celor „doi moguli", şeful Guvernului a susţinut că acţiunile lor împotriva lui Traian Băsescu „au ca unic obiectiv să oprească mersul Justiţiei sau să aibă acces la resurse neatinse în mandatul şefului statului".

Mai citeşte şi:

Dan Diaconescu vrea să conducă România cu oameni din puşcărie

„Am văzut declaraţii de suspendare din funcţie a preşedintelui şi nu mă miră să văd din nou alianţa dintre moguli şi politicieni cu privire la suspendarea politicienilor", a declarat ieri Boc.

Dacă premierul a evitat să-i nominalizeze pe cei doi moguli, deputatul PDL Sever Voinescu a precizat ulterior că „televiziunile patronate de Dan Voiculescu şi Sorin Ovidiu Vântu au intensificat campania de defăimare şi de calomniere" a şefului statului şi a PDL. Potrivit lui Voinescu, „adevăratele motive ţin de situaţia financiară şi judiciară a celor doi domni sau a celor foarte apropiaţi lor". „După un drum lung şi anevoios, dosare de toate felurile care-i vizează direct sau le vizează afacerile au ajuns mai aproape de soluţionare. Iar perspectiva acestor soluţii îi sperie îngrozitor!", a mai acuzat Voinescu.Tonul atacurilor la adresa celor doi moguli a fost dat de ministrul Dezvoltării, Elena Udrea, care a vorbit joi, pe blog, despre o posibilă „lovitură de stat" orchestrată de „stăpânii de presă".

Opoziţia neagă acuzaţiile

„Nu suntem conduşi de moguli. Este o reacţie a unor slugi ale lui Băsescu", a replicat secretarul general al PSD, Liviu Dragnea. „România are nevoie să iasă din această nenorocire în care se află printr-un alt Guvern", a fost şi reacţia preşedintelui PNL Crin Antonescu „faţă de aberaţiile debitate de domnul Boc şi de clica sa". La rândul său, Dan Voiculescu a făcut apel la toţi colegii parlamentari să susţină suspendarea lui Traian Băsescu.

“Televiziunile patronate de cei doi domni au intensificat campania de defăimare a lui Traian Băsescu şi a PDL!"
Sever Voinescu deputat PDL

Comentariu: Daniel Barbu analist politic

„Liderii PDL recurg la atacuri, simţind că pierd"

„Vorbind despre posibilitatea suspendării, Emil Boc, Sever Voinescu şi Elena Udrea le-au dat o veste bună celor nouă români din zece care ar vota pentru demersul Opoziţiei, potrivit ultimelor sondaje. Traian Băsescu însuşi este speriat şi nervos, iar liderii democrat-liberali sunt disperaţi că-şi pierd posturile. Sunt oameni calificaţi doar de apropierea faţă de Traian Băsescu şi care încearcă să atragă atenţia prin aceste atacuri veninoase, fără precedent, simţind că pierd. Dacă nu ar mai fi Băsescu, cine ar mai vedea un Guvern condus de Boc?! Oricum, în aprecierile celor trei lideri democrat-liberali care au ieşit la atac împotriva patronilor de presă este important şi tonul abordat, dincolo de mesaj. Dovedesc că sunt oameni care şi-au ratat epoca. Mai ales Sever Voinescu face referiri la evenimente de acum 50 de ani."

Comentariu: Iosif Boda analist politic

„Se războiesc pentru că nu au soluţii anticriză"

„Dacă protagoniştii acestui război politic şi-ar folosi jumătate din energia cheltuită pe astfel de atacuri pentru a găsi soluţii de ieşire din criză, poate că am duce-o mai bine. Ei preferă să se războiască însă pentru că nu au soluţii pentru ieşirea din groapa în care ne aflăm, deşi am suportat cele mai drastice reduceri. În toată lumea asta este rău, peste tot s-au luat măsuri dure, dar pe noi parcă ne-a lovit un blestem. Nu există o categorie socială care să nu protesteze, sunt oameni disperaţi care ies în stradă, iar liderii PDL se ţin de scandaluri. Recurg la această strategie cu atacuri împotriva patronilor de presă, conştienţi că sunt într-o evidentă pierdere de simpatie electorală. În loc să se reabiliteze, sunt preocupaţi de cum să se bată mai tare!"

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite