PDL, camuflat la alegerile locale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Candidaţii democrat-liberali nu folosesc denumirea partidului în 18 judeţe, defilând sub sigla unor alianţe realizate pe plan judeţean.

Aflaţi în scădere în sondajele de opinie, democrat-liberalii caută o soluţie pentru a evita un eşec pe linie la alegerile locale. Aproape jumătate din filialele partidului au renunţat la culoarea porotocaliu şi la semnul electoral tradiţional al PDL - trandafirul.

Strategia folosită vizează alianţe cu partide mici, prilej pentru PDL de a se înfăţişa alegătorilor într-o formulă nouă. „Reţeta" variază de la un judeţ la altul şi include formule gheneroase privind obiectivele alianţelor :  "pentru viitor", "pentru progres",  "pentru comunitate" sau „pentru judeţ". Nu lipsesc referirile la creştinism sau la componenta civică.

În majoritatea cazurilor, aceste noi alianţe au drept culoare de campanie verdele, dar sunt judeţe unde s-a folosit albastrul. Siglele sunt dintre cele mai variate:harta judeţului, o inimă, un măr, un spic de grâu sau un trifoi cu patru foi.

Partenerii cei mai frecvenţi ai PDL sunt UNPR şi PNŢCD, care se regăsesc alături de democrat-liberalii în câte zece judeţe. De altfel, aceste două partide erau, iniţial, vizate, pentru formare Mişcării pentru România la nivel naţional, însă planul a fost abandonat. 

Cine se ascunde în spatele alianţelor

În multe cazuri, „progresul" sau „viitorul" din siglele de campanile ar urma să fie asigurat tot de vechea gardă a PDL. Primarul Aradului Gheorghe Falcă era favorit în sondaje dar el a încercat să ridice scorul partidului la consiliul local camuflându-l sub denumirea de Mişcarea Creştin- Liberală, în urma unei alianţe cu PER.  În Neamţ, Alianţa Populară Progresistă Ecologistă Liberală (APEL) sprijină un cuplu bine înfipt în realităţile politice: Gheorghe Ştefan (PDL), pentru un nou mandat la primăria Piatra Neamţ şi Culiţă Tărâţă (UNPR) pentru şefia Consiliului Judeţean.

Alianţa Popular Creştină Călăraşi îl sprijină la primăria oraşului pe Nicolae Dragu racolat de UNPR de la PNL. Acesta a devenit cunoscut la nivel naţional după ce i-a atacat pe nişte localnici care erau nemulţumiţi de tăierea salariilor. „Sunteţi nişte javre, exact cum i-a zis şi poliţia preşedintelui. La revedere! La revedere, javrelor! N-o să mai aveţi primar niciodată în viaţa voastră", le-a spus Dragu spectatorilor.

În Telorman, ţărăniştii au fost luaţi în alianţă de PDL şi îl susţin, împreună, pe Teodor Niţulescu, care a fost prefect al judeţeului atât din partea PSD cât şi din partea PDL. Afacerile lui Niţulescu cu instituţiile de stat din judeţ au ţinut prima pagină a ziarelor. 

18
filiale ale PDL au format alianţe pe plan local

image
Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite