PD scoate de pe liste parlamentarii "erodati"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

"Avem oameni care au avut unul, doua, chiar trei mandate de parlamentar si n-au devenit personalitati politice ale Partidului Democrat la nivel national. Asta inseamna ca vor trebui inlocuiti", a

"Avem oameni care au avut unul, doua, chiar trei mandate de parlamentar si n-au devenit personalitati politice ale Partidului Democrat la nivel national. Asta inseamna ca vor trebui inlocuiti", a declarat, ieri, presedintele PD, Traian Basescu. El a precizat ca este vorba de 10-12 persoane, pe care insa a refuzat sa le nominalizeze. Potrivit unor surse din PD, este vorba insa de vicepresedintii Stefan Popescu Bejat si Vasile Nistor, precum si de parlamentarii Teodor Cladovan, Vasile Bran, Ion Carstoiu, Mircea Man, Liviu Mera, Nicolae Nan si Romeo Hanganu. Alti deputati si senatori ai acestui partid, printre care Ioan Onisei, Sorin Lepsa, Radu Vasile, Aurel Pana sau Victor Babiuc, nici macar n-au mai incercat sa se inscrie in competitia pentru un nou mandat. Ieri, Basescu si-a exprimat nemultumirea fata de activitatea grupului PD din Camera Deputatilor, spunand ironic ca "aici sunt vreo zece sferturi si trei jumatati din unitatea de masura politica - Boc". Presedintele PD a spus ca, in locul actualilor parlamentari, ar putea fi propusi pe liste unii candidati din alegerile locale, care, chiar daca n-au castigat un post de primar, au obtinut scoruri mai mari de 30%. In plus, Basescu a parut dispus sa-l lase pe vicepresedintele Sorin Frunzaverde sa-si abandoneze postul de presedinte al Consiliului Judetean Caras-Severin pentru a reveni in Parlament. Singura conditie este ca acesta sa asigure transferul acestei functii catre un alt consilier judetean al PD, inainte de depunerea listelor de candidaturi pentru Parlament. Presedintele PD i-a asigurat insa pe parlamentarii partidului care-si vor pierde fotoliile ca nu vor fi uitati. "Multi din acesti parlamentari au fost stalpi ai rezistentei partidului in perioada 2002-2003. (...) Colegii nostri excelenti, extremi de loiali PD, erodati insa de 4, 8, 12 ani de Parlament, nu vor fi abandonati. Experienta lor va fi extrem de utila in zone executive daca se va intampla ceea ce eu prognozez: Alianta va castiga alegerile cu 51%", a declarat Traian Basescu.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite