PD mută bătălia la tribunal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Partidul Democrat a anunţat, ieri, că nu va vota noul cabinet, condus de "premierul-impostor" Tăriceanu, şi va cere ca justiţia să constate dispariţia Alianţei D.A. Potrivit unor surse din

Partidul Democrat a anunţat, ieri, că nu va vota noul cabinet, condus de "premierul-impostor" Tăriceanu, şi va cere ca justiţia să constate dispariţia Alianţei D.A. Potrivit unor surse din PD, planul secret al acestei formaţiuni politice este ca, după ce instanţa de judecată va decide că Alianţa D.A. nu mai există, să conteste, la Curtea Constituţională, mandatul de premier al lui Tăriceanu. PD susţine că, dacă Alianţa este desfiinţată, dispare formaţiunea care l-a desemnat premier pe Tăriceanu. În consecinţă, afirmă liderii democraţi, preşedintele ar trebui să desemneze un nou premier, după ce instanţa va decide că Alianţa D.A. a dispărut. Ieri, după şedinţa Biroului Permanent al PD, preşedintele acestui partid, Emil Boc, a declarat că premierul ar trebui să-şi dea demisia şi să se treacă la formarea unui nou guvern. "PNL a minţit şi înşelat electoratul Alianţei D.A., preferând în locul Alianţei PNL-PD alianţa PNL-PSD. Votanţii Alianţei PNL-PD au fost trădaţi de PNL şi de domnul Tăriceanu. PD rămâne moştenitorul Alianţei D.A.", a susţinut Boc.

Monica Macovei are post la Cotroceni

Boc şi Videanu s-au amuzat copios atunci când un ziarist a adresat obişnuita întrebare cu care se încheiau conferinţele de presă ale partidului: "Unde şi când se întruneşte azi CNC-ul Alianţei?". După şedinţa conducerii partidului, Boc a venit la Palatul Parlamentului, unde i-a instruit pe deputaţi şi senatori să-i bombardeze cu întrebări pe viitorii miniştri, în timpul audierilor din comisiile de specialitate. Liderii PD s-au pregătit, de altfel, în ultimele săptămâni, de opoziţie şi sunt decişi să monitorizeze cu toată atenţia activitatea noului guvern. Majoritatea miniştrilor sunt şi parlamentari, aşa că fiecare îşi va supraveghea înlocuitorul. În cazul Monicăi Macovei, surse din PD susţin că ea are un loc la Palatul Cotroceni. Boc a cerut, tot ieri, demararea procedurilor de desfiinţare a grupului Alianţei D.A. din Senat. Între timp, la sediul central al PD, s-au strâns demisiile în alb ale demnitarilor cu rang de secretar de stat, pentru a fi trimise la Palatul Victoria.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite