PD şi PLD pregătesc o altă moţiune de cenzură

0
Publicat:
Ultima actualizare:

PD şi PLD au căzut de acord asupra iniţierii unei moţiuni de cenzură, care ar putea fi depusă înainte sau după alegerile pentru Parlamentul European. Moţiunea va fi iniţiată de PLD, care

PD şi PLD au căzut de acord asupra iniţierii unei moţiuni de cenzură, care ar putea fi depusă înainte sau după alegerile pentru Parlamentul European. Moţiunea va fi iniţiată de PLD, care s-a angajat să poarte negocieri politice cu toate grupurile parlamentare, inclusiv cel al PSD, pentru susţinerea moţiunii.

PD şi PLD doresc să instituţionalizeze întâlnirile bipartite, care ar urma să aibă loc în fiecare luni. Deocamdată, membrii săi declară că nu vor participa împreună în alegerile generale din 2008.

După o perioadă de acalmie de câteva luni, liderii PD şi PLD au stabilit să colaboreze pentru introducerea unei noi moţiuni de cenzură, iniţiată de liberal-democraţi. Au participat liderii PLD, Theodor Stolojan, Valeriu Stoica, Gheorghe Flutur şi Cristian Boureanu, iar din partea PD, Emil Boc, Vasile Blaga, Adriean Videanu, Cezar Preda, Radu Berceanu şi Elena Udrea.

"Toate semnăturile PD vor sta la dispoziţia lor", a declarat ieri, după şedinţa Colegiului Director PD, preşedintele democrat Emil Boc. Deocamdată, PD şi PLD au socotit că sunt întrunite cele 100 de semnături necesare pentru depunerea moţiunii, dar PLD s-a angajat să poarte discuţii cu celelalte grupuri parlamentare. "Vom discuta şi cu cei de la PSD", a declarat Cristian Boureanu, PLD.

În această privinţă există însă mici diferenţe, liderul democrat declarând ieri că este "exclus" ca PD să poarte negocieri cu PSD. Colegiul Director al PD, întrunit ieri la Palatul Parlamentului, după întrevederea bipartită, a decis să solicite demisia guvernului, pentru corupţie şi incompetenţă.

Băsescu, invitat la Consiliul Naţional

PD îşi va lansa cei 45 de candidaţi în alegerile pentru PE, într-o şedinţă a Consiliului Naţional de coordonare PD, convocat la Sala Palatului, pe 22 octombrie. La întrunire vor participa 800 de primari şi viceprimari.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite