PC-ul va depune o plângere penală împotriva Robertei Anastase

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele PC, Daniel Constantin, a anunţat că partidul va depune, marţi, o plângere penală împotriva preşedintelui Camerei, Roberta Anastase, pentru un abuz "dovedit irevocabil de instanţă", după ce Anastase ar fi transmis BEC că PC nu e partid parlamentar, iar instanţa a decis contrariul.

"Dincolo de abuzul doamnei Anastase vrem să tragem un semnal de alarmă că actuala putere probabil că şi-a epuizat toate căile de a încerca să câştige alegerile din acest an. I-au mai rămas doar două căi. Aceea de a merge pe zona de mită electorală şi aceea de a merge pe o fraudare masivă a voturilor. Credem că ceea ce s-a întâmplat săptămâna trecută se încadrează în ultima categorie cu toate că sunt convins că, prin vigilenţa pe care o vom avea, sper ca justiţia să dovedească independenţă în acest proces electoral. Nu vor avea câştig de cauză", a declarat, într-o conferinţă de presă, Daniel Constantin.

PC o acuză pe Anastase de abuz în serviciu contra intereselor personale, abuz în serviciu contra intereselor publice şi fals intelectual.

Daniel Constantin a precizat că săptămâna trecută, la alcătuirea Biroului Electoral Central pentru alegerile locale, Roberta Anastase a transmis BEC o adresă prin care certifica faptul că UNPR este partid parlamentar, iar PC nu.

Astfel, PC a depus o contestaţie în instanţă şi a câştigat irevocabil recunoaşterea ca partid parlamentar, iar în acest caz are dreptul să îşi desemneze un reprezentant în BEC, fiind vorba despre avocatul Mihai Mustăciosu.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite