Oprea, gata să se mute în curte cu PSD

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu doar două săptămâni înainte de lansarea oficială, partidul generalului Oprea a intrat în renovare.  La sediul UNPR, lucrările sunt în toi după cum arată râvna cu care trebăluiesc vreo şase-şapte muncitori.

Unul şmirgheluieşte cu sârg un catarg de drapel întins în toată curtea, altul văruieşte pereţii. Din clădire se aude zgomotul unei maşini de găurit.

Chiar la intrare, rezemat de perete, zace un scaun de WC, semn că şi toaletele partidului au intrat în reparaţie. Un bărbat cu păr alb, haină de piele neagră şi pantofi plin de noroi supraveghează, vigilent, lucrările. Dă cu ochii de noi şi începe să se uite urât.

„N-am ce să vă spun. Eu sunt din partea constructorului", ne-o retează scurt. Apoi ne ia la rost. „N-am ce să discut, hai gata, ce tot insistaţi... Eu sunt de la partid...Şi ce dacă sunt de la partid? Aţi cerut voie să intraţi în curte? Ia ieşiţi afară!", ne repede el, arătându-ne din cap poarta.

După care ia în primire o furgonetă care tocmai a sosit şi începe, milităros, să împartă ordine. „Cutiile astea la etajul doi, pentru parchet... Hai, pune mâna pe lopeţile astea! Pe-astea le duceţi sus...". Muncitorii se execută ca la Armată.

O sută de metri distanţă

Cartierul general - sediul Uniunii Naţionale pentru Progresul României (UNPR) - se află pe strada Gheorghe Brătianu nr. 7, întâmplător sau nu, chiar în coasta PSD. Vila albă de epocă, cu turnuleţe şi balcoane de lemn, se găseşte cam la o sută de metri în spatele clădirii din care Victor Ponta îi conduce pe social-democraţi. Cele două curţi sunt despărţite doar printr-un gard scund de sârmă, prin care se zăreşte absolut tot, astfel că fiecare partid s-ar putea trezi tentat să tragă cu ochiul în curtea celuilalt.

„Nu vecinătatea cu PSD a fost criteriul... Am ales clădirea asta pentru că era singura liberă de care dispunea RAPPS, de la care am închiriat-o", a explicat senatorul independent Şerban Mihăilescu. Social-democraţii se vor indiferenţi faţă de noul vecin.„Sediul UNPR e problema noastră acum?", a întrebat, retoric, purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Moldovan. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite