Oprea cere impozit pe bogăţia afişată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gabriel Oprea, ministrul Apărării Naţionale
Gabriel Oprea, ministrul Apărării Naţionale

UNPR a anunţat că va depune în Parlament un proiect de lege prin care proprietarii de case, terenuri, elicoptere şi ambarcaţiuni vor trebui să plătească anual o taxă de solidaritate.

Potrivit proiectului, taxa va fi de 1% şi se va aplica averilor mai mari de 450 de mii de euro. Valoarea caselor şi a terenurilor se va stabili pe baza "Ghidului privind valorile orientative ale proprietăţii imobiliare", iar pentru avioane, elicoptere şi ambarcaţiuni se va lua în calcul valoarea de catalog.

Proiectul, care mai prevede că taxa va fi percepută pe o durată de trei ani, urmează să fie depus la Parlament în cursul acestei săptămâni. Preşedintele executiv al UNPR, Gabriel Oprea , a estimat că prin impozitarea "bogăţiei afişate" s-ar putea strânge la bugetul de stat între două şi trei milioane de euro, apreciind că 300 de mii de oameni vor plăti, în medie, o taxă de 1o mii de euro. "Cei cu dare de mână ar trebui să pună şi ei umărul la soluţionarea crizei. Aceşti bani ar trebui direcţionaţi cu prioritate către pensionari", a explicat Oprea iniţiativa UNPR.

Dacă proiectul va trece de Parlament şi va deveni lege, ministrul Apărării, Gabriel Oprea va deveni el însuşi unul dintre plătitorii taxei de solidaritate. Oprea este unul dintre cei mai bogaţi miniştri ai Cabinetului Boc, în declaraţia sa de avere figurând trei terenuri intravilane în Bucureşti, Pipera şi Voluntari, trei case, două apartamente şi două case de vacanţă. Oprea mai are şi bijuterii de 10 mii de euro, obiecte de artă în valoare de o sută de mii de euro, două maşini, un Mercedes şi un Volkswagen, precum şi două conturi bancare în valoare de cinci sute de mii de euro, respectiv 20 de mii de Ron.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite