Opoziţia, somată să renunţe la boicot

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deputaţii Opoziţiei s-au retras de mai multe ori de la şedinţele prezidate de Roberta Anastase Foto: Mediafax
Deputaţii Opoziţiei s-au retras de mai multe ori de la şedinţele prezidate de Roberta Anastase Foto: Mediafax

Pentru că PSD şi PNL continuă să nu se prezinte la lucrările Camerei Deputaţilor, Puterea recurge la un ultimatum. PDL ameninţă că ar putea transfera plenului atribuţiile Biroului Permanent dacă deputaţii Opoziţiei nu vor participa nici săptămâna viitoare la şedinţele acestui for.

Social-democraţii şi liberalii au absentat din nou ieri de la lucrările Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor. Ca urmare, forul de conducere nu s-a putut întruni din cauza lipsei de cvorum. Este pentru a şaptea oară consecutiv când reprezentanţii Opoziţiei recurg la această formă de protest. Ei au precizat că vor renunţa la boicot atunci când preşedinta Camerei, Roberta Anastase, va renunţa să mai conducă şedinţele de plen în favoarea unui vicepreşedinte desemnat de PDL.

Citiţi şi: Opoziţia a părăsit şi marţi plenul Camerei Deputaţilor

În faţa acestei situaţii, democrat-liberalii îi somează pe deputaţii PSD şi PNL să renunţe la boicot şi să reia participarea la activitatea camerei. "Le dăm termen colegilor din PSD şi PNL până la începutul săptămânii viitoare să vină la treabă. Sperăm ca până luni să le vină mintea la cap şi să se prezinte în plen", a declarat pentru „Adevărul" vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Ioan Oltean (PDL). El a adăugat că, în cazul în care Opoziţia „se încăpăţânează", PDL ar putea proceda la modificarea Regulamentului astfel încât ordinea de zi sau programul deputaţilor să poată fi stabilite şi de plen, nu numai de Biroul Permanent, potrivit prevederilor în vigoare. „Calea dialogului" este prima opţiune şi pentru secretarul Camerei, Sever Voinescu (PDL). „Mai întâi o să încercăm să-i lămurim prin dialog. Dacă acesta se dovedeşte inutil, vom încerca să găsim altă soluţie, la începutul săptămânii viitoare", a susţinut Voinescu.

Chichiţe procedurale

Liderul deputaţilor PSD, Mircea Duşa, îl contrazice pe Ioan Oltean. Potrivit lui Duşa, pentru modificarea Regulamentului este nevoie de un proiect de hotărâre elaborat de Comisia pentru Regulament, act care trebuie să treacă tot prin Biroul Permanent. Din moment ce şedinţele acestui for nu se pot desfăşura din cauza absenţelor Opoziţiei, înseamnă că proiectul ar avea toate şansele să rămână blocat în sertare. "Sigur că, dacă folosesc în mod brutal forţa majorităţii, până la urmă vor putea modifica Regulamentul pentru că vor ocoli Biroul Permanent şi vor trece direct la votul plenului.

Mai bine propuneau desfiinţarea Parlamentului", a comentat, ironic, Duşa. „Putem modifica prevederile regulamentare printr-un vot în plen, nu este nevoie de o decizie a Biroului Permanent", a replicat Oltean. Deputatul independent Eugen Nicolicea a simplificat lucrurile. El a afirmat că plenul Camerei Deputaţilor poate repartiza comisiilor proiectele de lege în locul Biroului Permanent fără a fi nevoie de modificarea Regulamentului.

"Le dăm termen colegilor din PSD şi PNL până la începutul săptămânii viitoare să vină la treabă."
Ioan Oltean vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor

Meci câştigat de Opoziţie în Senat

Legea pensiilor va mai sta în Senat cel puţin trei săptămâni, după ce ieri aleşii Puterii nu au reuşit să impună în plen dezbaterea textului în regim de urgenţă. Conform deciziei conducerii Senatului, comisia de Muncă are termen până la 2 noiembrie să elaboreze un raport pe marginea legii trimise spre reexaminare de şeful statului. După aproape două ore de discuţii, programul Senatului s-a încheiat ieri, fără ca solicitarea PDL de reexaminare în regim de urgenţă a Legii pensiilor să mai fie supusă la vot.

Prin intervenţii repetate şi discursuri "fluviu", Opoziţia a reuşit să amâne votul până la expirarea programului de lucru. PSD urmăreşte modificarea şi amendarea textului, nu numai revizuirea celui privind impunerea vârstei de pesnionare de 63 de ani pentru femei, cum a cerut şeful statului. Introducerea unor amendamente nu ar fi însă posibilă dacă legea ar fi trecut prin Senat în regim de urgenţă.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite