Oile negre ale guvernului Tăriceanu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

>> Şeful guvernului a supravieţuit la Palatul Victoria, deşi subordonaţii săi au şifonat imaginea Executivului prin prestaţii mediocre sau gafe de proporţii . Premierul Tăriceanu încheie

>> Şeful guvernului a supravieţuit la Palatul Victoria, deşi subordonaţii săi au şifonat imaginea Executivului prin prestaţii mediocre sau gafe de proporţii .

Premierul Tăriceanu încheie în funcţie anul 2007, deşi acum câteva luni puţini credeau acest lucru. Cabinetul pe care îl conduce a avut momente de cumpănă, majoritatea dintre acestea putând fi înscrise la capitolul "greşeli neprovocate de adversar".

Nici mai mult, nici mai puţin de zece miniştri i-au dat dureri de cap şefului Executivului, gafând impardonabil ori nesocotind rigorile funcţiei pe care au deţinut-o sau o deţin. Ultimul caz e încă "pe rol", avându-l ca protagonist pe ministrul transporturilor, Ludovic Orban.

"Dacă vom pleca de la guvernare, vom pleca cu fruntea sus. Dacă vom rămâne, probabil că premierul Călin Popescu Tăriceanu va fi Călin Popescu Highlander (n.r. - nemuritor), pentru că din 2005 eu tot aud, la fiecare două luni, că cel care conduce guvernul va pleca acasă", spunea vicepreşedintele PNL şi ministrul afacerilor externe, Adrian Cioroianu, în luna septembrie.

Desigur, în cazul celui care a făcut această declaraţie este valabil proverbul românesc "gura păcătosului adevăr grăieşte". Adrian Cioroianu este printre cei care i-au făcut viaţa şi mai grea premierului. Singurul care l-a depăşit în această privinţă a fost Decebal Traian Remeş.

Împăratul, pălinca şi caltaboşii

Fostul ministru al agriculturii a provocat, tot în luna septembrie a acestui an, pierderea de către PNL a circa patru procente în sondajele de opinie. Decebal Traian Remeş a fost filmat, fotografiat şi înregistrat de către procurorii DNA, la o terasă din Bucureşti, în timp ce primea un plic care se presupune că ar fi conţinut bani pentru influenţarea unor licitaţii.


Potrivit procurorilor, Remeş, supranumit "Împăratul" de către beneficiarii intervenţiei, ar mai fi primit 100 litri de pălincă şi câteva zeci de kilograme de caltaboşi în contul aceloraşi "servicii". Demisia titularului de la Agricultură a venit firesc, pe fondul acestui scandal. Prejudiciile electorale au fost însă evidente, cu toate încercările sfătuitorilor conducerii PNL de a face din pălincă şi caltaboşi "marcă înregistrată" în campania pentru europarlamentare.


Între "Yes, of course!" şi "Good point!"

Ministrul afacerilor externe a confirmat, prin prestaţia sa, temerile preşedintelui Traian Băsescu faţă de modul în care se va descurca în postura de şef al diplomaţiei române. Adrian Cioroianu a început şirul gafelor tocmai la Washington, după o întrevedere cu omologul său american, Condoleezza Rice.

"Yes, yes, of course!", au fost singurele cuvinte îngăimate de către ministrul român de externe, la un briefing de presă comun.


Pasivitatea faţă de includerea aşa-zisei limbi moldoveneşti în documentele oficiale ale UE a constituit o altă greşeală taxată de presă. Cioroianu a pus situaţia pe seama "grelei moşteniri" în relaţiile cu Republica Moldova, însă nu a convins pe nimeni.

Cea mai recentă gafă a făcut-o la Madrid, unde a încălcat uzanţele Casei Regale spaniole. Regele Juan Carlos i-a spus că au ceva în comun, respectiv ziua de naştere. "Good point!", a răspuns Adrian Cioroianu, ridicând degetul mare de la mâna dreaptă.


DNA-ul "a schimbat" structura guvernului


Deşi vicepreşedinţii PNL Crin Antonescu şi Norica Nicolai (propusă între timp ca ministru al justiţiei) i-au cerut de mai multe ori premierului să-şi remanieze echipa de la Palatul Victoria, Călin Popescu Tăriceanu a preferat stabilitatea.


Astfel, în guvern a rămas până în ultimul moment Tudor Chiuariu, un ministru care şi-a risipit energiile într-o dispută contraproductivă cu preşedintele Traian Băsescu. Problemele sistemului judiciar românesc au rămas nerezolvate, iar guvernul a decontat costurile războiului cu DNA şi Consiliul Superior al Magistraturii.


În atenţia procurorilor s-au mai aflat - iar unii încă se mai află - miniştrii Teodor Atanasiu (Apărare), Paul Păcuraru (Muncă şi Protecţie Socială), Zsolt Nagy (Comunicaţii) şi Codruţ Şereş (Industrie).
De remarcat este şi faptul că, înainte de a demisio-na, ministrul justiţiei, Tudor Chiuariu, a declarat că pe "lista neagră" a DNA figurează şi Eugen Nicolăescu (Sănătate), Mihai Voicu (Relaţia cu Parlamentul) şi Varujan Vosganian (Economie).

Un tehnocrat salvează "firma" guvernului

Dacian Cioloş (foto), actualul ministru al agriculturii, a preluat portofoliul de la Decebal Traian Remeş, într-un moment critic pentru domeniul de care se ocupă. Cioloş a evitat ieşirile în presă, dar a reuşit să scape România de activarea clauzei de salvgardare pe Agricultură.

De altfel, el şi-a dedicat întreaga carieră acestui sector, adăugându-şi în CV numeroase specializări, obţinute atât în ţară, cât şi în străinătate. Dacian Cioloş nu este membru al PNL şi a activat în cadrul guvernului, până în toamna acestui an, ca secretar de stat.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite