Oana Niculescu - Mizil cere reluarea votului în cazul Vanghelie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şefa organizaţiei PSD Călăraşi, deputatul Oana Niculescu - Mizil, îi va trimite azi secretarului general al partidului, Liviu Dragnea, o scrisoare prin care îi va solicita reluarea votului în cazul Vanghelie, pe motiv că social-democraţii nu au ştiut că decid dizolvarea Biroului de conducere al filialei Bucureşti.

Deputatul mai spune că preşedintele PSD, Victor Ponta, i-a indus în eroare pe membrii Comitetului Executiv, luni seară, întrucât nu le-a citit articolul din statut în baza căruia conducerea PSD Bucureşti urma să fie preluată de un birou provizoriu. Potrivit acesteia, social-democraţii au înţeles că votează doar înfiinţarea unui birou de coordonare care să gestioneze activitatea celei mai puternice filiale în vederea campaniei electorale.

"Fie reulăm votul, fie Victor Ponta trebuie să iasă cu o declaraţie prin care să lămurească lucrurile. În opinia mea, totul a fost o răfuială între Ponta şi Vanghelie", a mai declarat deputatul.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite