Noul preşedinte al PCM este jurnalistul Biro Zsolt: "Voi continua pe linia trasată de Szasz Jeno"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Naţional al PCM, care s-a desfăşurat, sâmbătă, la Odorheiu Secuiesc, l-a ales în funcţia de preşedinte pe purtătorul de cuvânt al formaţiunii, jurnalistul Biro Zsolt.

UPDATE 20.44 Noul preşedinte al PCM, Biro Zsolt, a spus că va continua pe linia trasată de fostul lider, Szasz Jeno, şi va lupta pentru realizarea ţelurilor propuse încă de la înfiinţarea partidului, unul dintre acestea fiind obţinerea autonomiei Ţinutului Secuiesc, potrivit Mediafax.

"PCM s-a înfiinţat pentru nişte ţeluri, care nu se schimbă de la o zi la alta. Cel mai important punct al programului este obţinerea autonomiei Ţinutului Secuiesc. (...) La sfârşitul lunii septembrie, în Senat a fost respins proiectul de autonomie, însă noi sperăm că, după 9 decembrie, comunitatea maghiară va avea deputaţi în Parlament prin care vom înainta acest proiect de lege. Dacă nu se poate înainta prin deputaţi, va trebui să apelăm la iniţiativa cetăţenească", a afirmat Biro Zsolt.

Biro Zsolt a fost ales în funcţia de preşedinte al PCM cu 69 de voturi "pentru", 41 "împotriva", iar un vot a fost anulat.

El are 42 de ani, este de profesie jurnalist şi a fost membru al CNS.

Biro Zsolt a fost desemnat de Prezidiul PCM - format din cinci vicepreşedinţi şi un preşedinte executiv - pentru a prelua conducerea partidului, iar conform statului, propunerea Prezidiului a fost supusă la votul delegaţilor Consiliului Naţional.

Biro Zsolt a candidat la alegerile locale din vara acestui an la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Mureş, primind 11.198 de voturi (4,05%). El s-a situat pe al patrulea loc, după candidatul USL, Ciprian Dobre - 112.265 voturi, cel al UDMR, Lokodi Edita Emoke - 96.324 voturi, şi cel al Alianţei pentru Mureş (PDL, UNPR şi PER), Marius Paşcan - 56.446 voturi.

Liderul PCM Covasna, Gazda Zoltan, afirma, vineri, că partidul va avea, cel mai probabil, de sâmbătă, un nou preşedinte, deoarece actualul lider, Szasz Jeno, s-ar putea să nu mai candideze.

Premierul ungar Viktor Orban îi ceruse recent lui Jeno Szasz, liderul Partidului Civic Maghiar (PCM), să înfiinţeze şi să conducă un Institut pentru Strategia Naţională a cărui misiune să fie pregătirea conceptelor pentru decizii în cadrul politicii Guvernului ungar privind naţiunea.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite