Nostalgia şefului de trib

Parlamentul apare ca un parazit social în minţile multora dintre români. Aleşii poporului cheltuiesc sume uriaşe de bani, au o grămadă de facilităţi şi aţipesc în confortabilele fotolii

Parlamentul apare ca un parazit social în minţile multora dintre români. Aleşii poporului cheltuiesc sume uriaşe de bani, au o grămadă de facilităţi şi aţipesc în confortabilele fotolii ale sălilor de plen.

Ba mai mult, eşti tentat să-i acuzi pe senatori şi deputaţi că nu au legitimitate, că s-au ascuns pe listele electorale în umbra unor nume sonore şi că au profitat de absenteismul ridicat de la alegeri.

Deci să revizuim Constituţia, să le luăm parlamentarilor din atribuţii şi, eventual, să comasăm Camera Deputaţilor cu Senatul! Iată soluţia sugerată, şi, mai nou, afirmată fără reţineri de către "analiştii" şi "deontologii" societăţii româneşti.

Capete luminate (doar de lămpile studiourilor de televiziune în care debitează enormităţi), ei militează în secolul XXI, cu avânt proletar, pentru democraţia de tip atenian, aceea a "cetăţeanului-soldat", dedicat trup şi suflet rezolvării treburilor patriei.

Acest cetăţean nu are nevoie de Parlament, ci doar de un executiv puternic, unicefal, condus cu mână de fier de către "un fiu al poporului", votat de toată suflarea. În viziunea "intelighenţiei" născută din spuma tranziţiei, regimul prezidenţial ar pune capăt tuturor relelor care ne-au bântuit din `89 şi până acum.

Dar să facem un exerciţiu de imaginaţie, înainte de a tăia piciorul pacientului pentru o unghie încarnată. Ce se va întâmpla dacă peste patru ani se dovedeşte că nici această soluţie nu este funcţională? Probabil ar mai rămâne să încercăm introducerea obligativităţii respectării legislaţiei islamice, Sharia, după model iranian.