Nervozitate maghiară din cauza hărţii lui Băsescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vicepremierul ungar Zsolt Semjen (stânga) şi preşedintele Traian Băsescu pe vremea când relaţiile dintre cele două state nu erau tensionate
Vicepremierul ungar Zsolt Semjen (stânga) şi preşedintele Traian Băsescu pe vremea când relaţiile dintre cele două state nu erau tensionate

Tensiune între Bucureşti şi Budapesta: după ce vicepremierul ungar Zsolt Semjen a criticat dur regionalizarea dorită de PDL, ambasadorul ungar a fost convocat la MAE. Zsolt Semjen a declarat că proiectul de regionalizare din România ar însemna modificarea conştientă a raporturilor etnice.

„Pentru maghiarime este o problemă de viaţă şi de moarte ca Ţinutul Secuiesc, format din timpuri istorice, judeţele locuite de maghiari să rămână nemodificate", a afirmat Zsolt Semjen, care face parte din FIDESZ, partidul premierului ungar Viktor Orban. Noua împărţire, a adăugat el, ar periclita supravieţuirea secuimii şi a maghiarilor din Ardeal şi aceasta nu poate fi acceptată sub nicio formă. Zsolt Semjen a amintit că România s-a angajat pe plan internaţional să nu modifice forţat raporturile etnice. Or, a susţinut el, crearea unor judeţe de mari dimensiuni, cu majoritate românească, ar viza modificarea conştientă a proporţiilor etniilor.

Aceasta ne evocă vremurile de tristă amintire când a fost desfiinţată regiunea autonomă Mureş şi poate fi asociată cu măsurile antimaghiare de tip Ceauşescu, a afirmat vicepremierul ungar. „Trebuie să precizăm în mod hotărât că, pentru maghiarime, această măsură este inacceptabilă şi suntem obligaţi să folosim orice mijloace" ca astfel de lucruri să nu se întâmple, deoarece ar însemna dezmembrarea maghiarimii, a insistat Semjen. Vicepremierul ungar a subliniat că Ţinutul Secuiesc este o unitate formată istoric şi cultural, iar  punctul de vedere al Ungariei este să nu aibă loc transformări sau, dacă au loc, să se ţină cont de „realitatea" acestui ţinut.

Ambasadorul ungar, chemat la MAE

Declaraţiile vicepremierului maghiar au stârnit reacţia ministrului de Externe, Teodor Baconschi, care, potrivit Radio France International, l-a convocat la MAE pe ambasadorul Ungariei la Bucureşti şi a cerut Budapestei "să revină la un ton normal" şi să renunţe la declaraţiile "deplasate". "Din păcate, în ultima perioadă s-au înmulţit declaraţiile provocatoare care, venite de la Budapesta, au şi un supărător aer de imixtiune în treburile altui stat", a declarat Baconschi. La întrevederea cu ambasadorul ungar, Oszkar Fuzes, "partea română a apreciat ca neuzual şi nepotrivit demersul public al părţii ungare, în condiţiile în care reorganizarea teritorială a României este o chestiune strict de politică internă", a precizat MAE.  Oszkar Fuzes a declarat, ieri, pentru Mediafax, că interesul exprimat de Ungaria în ceea ce priveşte proiectul de reorganizare teritorială este natural, fiind vorba despre un lucru important şi pentru comunitatea maghiară.

UDMR continuă negocierile

Afirmaţiile vicepremierului ungar nu vor avea niciun efect asupra negocierilor cu PDL pe marginea reorga-nizării, în opinia lideriilor UDMR, pentru care pretenţiile democrat-liberalilor rămân „de neacceptat". „Noi mergem mai departe cu negocierile care se poartă la Bucureşti. Aprecierile vicepremierului din Ungaria nu ne vor influenţa pentru că, oricum, şi noi spunem acelaşi lucru: nu putem accepta varianta PDL de împărţire a României în opt judeţe mari", a declarat vicepreşedintele executiv al UDMR, Laszlo Borbely. Potrivit acestuia, negocierile vor fi reluate luni, în şedinţa coaliţiei.

Ce spun foştii miniştri de Externe

„Elementele de fond din declaraţia vicepremierului ungar sunt adevărate pentru că România s-a angajat să nu schimbe organizarea administrativ-teritorială afectând proporţionalitatea etnică", a declarat pentru „Adevărul" fostul ministru de Externe, Teodor Meleşcanu. El a adăugat însă că o asemenea reacţie din partea oficialităţilor de la Budapesta este „total nefericită". „Nu se fac declaraţii belicoase în presă. Între două ţări membre UE este firesc şi normal un dialog direct", a mai spus Meleşcanu. „O declaraţie riscantă". În acest fel a apreciat fostul ministru de Externe Adrian Cioroianu afirmaţiile vicepremierului ungar. Cioroianu este de părere că oficialităţile ungare ar fi trebuit să recurgă la un mesaj transmis pe cale diplomatică dacă erau preocupate de problema regionalizării.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite