Neamţu nu are acte ca să intre în Alianţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihail Neamţu nu a reuşit să-şi înregistreze partidul
Mihail Neamţu nu a reuşit să-şi înregistreze partidul

Noua alianţă politică de dreapta  se află în faţa primului obstacol, chiar înainte de a fi înregistrată oficial.

Partidul Noua Republică nu va semna protocolul de înfiinţare a noii alianţe, alături de PDL, PNŢCD şi noul partid al lui Mihai Răzvan Ungureanu, Forţa Civică, din cauza unei contestaţii la Tribunal, iar rezolvarea acestei situaţii nu se va putea duce la bun sfârşit în timp util, a anunţat ieri, preşedintele PNR, Mihail Neamţu.

Liderul PNR a explicat că formaţiunea sa era în situaţia de a fi obţinut, în 28 iunie, o decizie favorabilă privind înregistrarea partidului la Tribunalul Bucureşti, dar între timp a apărut o contestaţie care practic blochează înregistrarea. El a mai explicat că traseul dosarului a fost blocat între Tribunal şi Curtea de Apel, iar Curtea de Apel va rezolva situaţia în 15 zile, fiind prea târziu ca PNR să semneze protocolul alianţei.

„Curtea de Apel va rezolva acest conflict în termen de 15 zile, dar în orice caz prea târziu pentru ca Noua Republică să poată semna protocolul de înfiinţare a Alianţei România Dreaptă(ARD). Acest protocol va trebui semnat până luni, dupa ce în urmă cu o zi a apărut o Hotărâre de Guvern care impune un calendar electoral. ARD se va înregistra la Biroul Electoral Central, luni, 17 septembrie", a spus  Mihail Neamţu.

PNR rămâne partener

Mihail Neamţu a mai spus că Noua Republică va fi reprezentat în Comisiile de selectare a candidaţilor, de integritate şi Comisia politică. De altfel, partidul nu este împiedicat să participe la procesul de selectare a candidaţilor.

„Noua Republică explorează, în acest moment, căi şi soluţii juridice pentru a avea candidat care să participe pe listele alianţei la alegeri. Avem sentimentul că vom găsi o soluţie până marţi, miercuri. Noua Republică va avea zeci de candidaţi", a adăugat Mihail Neamţu.

Vasile Blaga (PDL), Mihai Răzvan Ungureanu (ICCD), Mihail Neamţu (PNR), Aurelian Pavelescu (PNŢCD) şi Adrian Papahagi (FCD) au semnat, în urmă cu două săptămâni, un manifest politic comun, care reprezintă un preambul la protocolul de formare a alianţei de centru-dreapta.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite