Nastase loveste sub centura Opozitia democratica

0
Publicat:
Ultima actualizare:

El acuza PNL si PD ca si-ar fi instigat membrii sa boicoteze referendumul

Multumit de referendumul pentru modificarea Constitutiei, presedintele PSD, Adrian Nastase, a lansat, ieri, un atac dur impotriva Aliantei PNL-PD, pe care a acuzat-o ca, in cele doua zile de vot, a pus mai presus interesele "politicianiste", decat interesul pe termen lung al Romaniei. In logica prim-ministeriala, referendumul a separat clar doua forte "cu atitudine consecventa": PSD, care "a sustinut reforma politica si referendumul", si PRM," care s-a opus", cerandu-le simpatizantilor sai sa nu mearga la vot. "La mijloc a cazut Alianta PNL-PD, care, in public, a spus ca sustine referendumul, dar, la nivel local, practic a sugerat si a luat masuri ca membrii sai sa nu participe la vot. O parte din ei, pentru ca, evident, cei care au inteles mesajul adevarat al acestui referendum s-au prezentat. Dar s-a vazut foarte clar din reactiile liderilor PD si PNL, care, in prima zi, au cerut demisia Guvernului si au vorbit despre esecul referendumului, aproape bucurandu-se de acest lucru. A fost foarte clar ca, de fapt, au mimat interesul pentru un rezultat pozitiv. Acest lucru ne arata ce inseamna minciuna si demagogie", a declarat Nastase. El le-a cerut liberalilor si democratilor sa fie consecventi declaratiilor pe care le-au facut sambata, cand credeau ca lumea nu va participa la vot: "S-a spus ca este vorba de un vot de blam impotriva Guvernului si a PSD. In mod simetric, asteptam ca acum sa spuna ca prezenta la vot si votarea Constitutiei reprezinta un vot de incredere pentru PSD si pentru Guvern". Declaratiile dure ale lui Nastase sunt suprinzatoare, pentru ca nu exista nici o dovada ca liderii PNL si PD si-au indemnat oamenii sa nu mearga la vot in teritoriu. Ba, dimpotriva, in toate declaratiile publice, acestia au indemnat simpatizantii sa mearga si sa voteze Constitutia. Tot surprinzatoare este si grija cu care presedintele PSD a trecut doar in revista atitudinea PRM, tirul declaratiilor sale fiind indreptat impotriva aliantei. El nu a avut un cuvant bun nici pentru UDMR, aliata de la guvernare, cu toate ca Uniunea a facut mari eforturi pentru a-i convinge pe maghiari sa voteze Constitutia. Comentand rezultatul referendumului, Adrian Nastase l-a calificat drept "o victorie a bunului simt, a societatii romanesti care isi consolideaza vointa de a merge pe calea europeana". El le-a multumit celor care s-au prezentat la vot si organizatorilor referendumului. Cat ii priveste pe liderii pesedisti locali care au incercat sa momeasca electoratul la vot, Nastase s-a limitat la a spune ca intreaga chestiune este de competenta Biroului Electoral Central.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite