Năstase interacţionează mai bine cu obiectele decât cu oamenii

româneşti de după 1989. A colecţiona - colligere - înseamnă a alege şi a pune laolaltă, deci este altceva decât a acumula. Clinic, stadiul inferior e cel al acumulării materiilor:

româneşti de după 1989. A colecţiona - colligere - înseamnă a alege şi a pune laolaltă, deci este altceva decât a acumula. Clinic, stadiul inferior e cel al acumulării materiilor: îngrămădirea hârtiilor vechi, stocarea hranei, apoi acumularea serială de obiecte identice. Colecţia, pe de altă parte, se ridică spre cultură, vizează obiecte diferenţiate, care deseori au valoare de schimb, fiind şi "obiecte-valori": de păstrare, de traficare, de ritual social şi de exhibare. Colecţia, fiind un sistem ce se defineşte prin insaţiabilitate, prin creştere până la diform, obezitate, poartă cu sine şi un cod social, un mesaj care se vrea descifrat. La copii e modul cel mai simplu de stăpânire a lumii exterioare: aranjare, clasificare, manevrare. Faza activă de colecţionare pare a se situa între 7 şi 12 ani, în perioada de latenţă între prepubertate şi pubertate. Înclinaţia de a colecţiona tinde să dispară odată cu explozia pubertară, reapărând uneori imediat după ea. Mai târziu, cei care cedează, cel mai adesea, acestei pasiuni sunt oamenii de peste 40 de ani. Colecţia apare ca o puternică compensaţie în fazele critice de evoluţie sexuală. Conduita colecţionarului nu e echivalentă cu o practică sexuală şi nu vizează satisfacţia pulsională, precum fetişismul, dar poate atinge o satisfacţie de reacţie tot atât de intensă. În ea, obiectul primeşte irealmente sensul de obiect iubit.
Colecţia - un spaţiu al liniştii
Fiind un timid, A. Năstase interacţionează mai bine cu obiectele colecţiei sale decât cu potenţialii săi adversari politici. Niciodată relaţia umană, care e câmpul interacţiunilor afective puternice şi al conflictelor, nu este un spaţiu liniştitor. Dimpotrivă, câmpul obiectelor - al colecţiei - este unul calm, liniştitor, în aparenţă. Într-un fel, colecţionarul învesteşte în obiecte tot ceea ce nu a putut învesti în relaţiile umane. Obiectele au, desigur, un rol regulator în viaţa cotidiană şi în ele dispar multe nevroze, se adună multe tensiuni sau energii negative.
Semnal social şi teamă de moarte
Colecţionarea de antichităţi este o modalitate de a ne semnifica poziţia socială. Este un exerciţiu de legitimare a prezentului prin forţa şi prestigiul trecutului, atunci când suntem nesiguri pe identitatea noastră prezentă.
Colecţionarul este un melancolic ce se întoarce către obiectele colecţiei sale, ca spre sine însuşi.
Colecţionarul este o persoană care evadează, prin urmare, din realitate şi poate una dintre mizele esenţiale ale acestui demers este eludarea timpului. Teama de moarte şi eşec însoţeşte întreg acest joc al colecţionarului, pentru că el se vrea un stăpân al timpului. Să nu uităm că Năstase este iniţiatorul, interesantului - de altfel - "Muzeu al Hărţilor", un demers evident de a pune stăpânire pe timp, pe spaţiu, de a fi nemuritor. Totuşi, colecţionarul nu e niciodată un maniac fără speranţe, tocmai din această cauză, că el colecţionează obiecte ce-l împiedică oarecum să regreseze în abstracţie totală.
Am putea afirma că există o dihotomie, o excludere reciprocă între cel care colecţionează şi cel care nu face acest lucru. Iată de ce, prin deschiderea uşilor casei, Năstase ajunge în situaţia de a fi judecat, ca politician şi colecţionar, în "Piaţa Publică", mai ales de către cei care nu sunt colecţionari, riscând în orice moment să fie linşat de ceilalţi.
Aurelia Mocanu, critic de artă: Evaluarea tablourilor va fi cel mai mare spectacolAurelia Mocanu, critic de artă: "Tipul acesta de aglomeraţie nu mă consternează, este la fel ca la orice colecţionar de modă veche de la noi. El spune că le-a adunat din tinereţe, dar cred că le-a adunat acum cu toptanul. Se ştie că primea foarte multe cadouri. O parte a cumpărat. Nu ştiu cum se va face evaluarea pentru că sunt totuşi prea multe valori pentru veniturile lui. Numai biblioteca face cât tot blocul. Evaluarea va fi cel mai mare spectacol, pentru că aceste lucrări se evaluează ca la orice convenţie. A fost o gafă psihologică din partea lui să arate colecţia. Nu-şi dă seama care este imaginea lui publică reală şi cum este perceput de un popor sărăcit. Sunt valori extrem de mari şi nu ştiu cum o să demonstreze... Poate cu bonuri de cumpărare... La evaluare se va juca tot. E aproape un delir de colecţionar. Până la urmă este tragic, candid şi grotesc. La el, se vede colecţionarul proaspăt îmbogăţit sau care primeşte cadouri, cum era şi Ceauşescu. E a doua gafă după mătuşa Tamara. Un autogol. E o casă doldora, ireal de bogată".
Vasile Parizescu: o colecţie de nivel mediu
Vasile Parizescu, Preşedintele Societăţii Colecţionarilor de Artă din România: "Societatea colecţionarilor de artă din România este un ONG apartinic, pentru că membrii săi sunt persoane ce aparţin din fiecare partid. Aş putea să spun că 95% sunt împătimiţi. Prin anii 1985, aveam un prieten doctor care s-a dus dintre noi, Mircea Piticaru. Uneori ne întâlneam, la el sau la mine. Acolo, l-am întâlnit pe Adrian Năstase. Ei erau colegi de liceu. Se întâmpla în urmă cu 27 de ani. Numele lui nu îmi spunea atunci nimic. Era înnebunit după cărţi vechi, hărţi, tablouri. Sunt vreo 10-15 parlamentari, cărora, anul trecut, le-am văzut lucrările. La unul din ei, din 20 de lucrări, 17 erau falsuri. Din ceea ce am văzut transmis la televizor, pot spune că este o colecţie aranjată aşa cum a dorit-o Năstase. Nu poţi să-i spui să aşeze lucrările aşa cum sunt într-un muzeu. Un colecţionar îşi stabileşte cum vrea el ordinea şi, mai ales, ce îi place. Năstase nu este singurul politician cu astfel de colecţii. Sunt unii care au lucrări de o mult mai mare valoare. Aş putea să spun că încă colecţia lui este de nivel mediu faţă de a altora. Aceste lucrări, care par frumoase când te uiţi la ele, la prima vedere, ca necunoscător, te impresionează. Dar fiind cunoscător, taci din gură şi nu te apuci să spui cum sunt, dacă nu te întreabă. Nu ştiu în ce măsură sunt toate originale, pentru că am văzut câteva, cu ani în urmă şi, întâmplător, unele erau false. şi i-am spus. S-a supărat puţin. Aşa se supără la început toţi, dar le trece. Este mai bine să ştie adevărul când e vorba de un colecţionar pasionat".
Luiza Barcan: Casele colecţiona-rilor sunt aglomerate
Luiza Barcan, critic de artă: "Din câte am văzut la televizor, erau lucruri frumoase. Nu pot să spun dacă are gust sau nu, în ansamblu vorbind, pentru că nu am văzut totul. ştiu că este un om care se pricepe la artă, carte veche şi mobilier vechi. Bănuiesc că ceea ce a adunat acolo nu este chiar lipsit de interes sau valoare. Este un colecţionar serios şi împătimit. În general, casele colecţionarilor sunt aglomerate. Un colecţionar nu se uită nici în stânga, nici în dreapta. Cunosc oameni care sunt mult mai săraci ca Năstase, care au adunat enorm, renunţând la lucrurile elementare din viaţa lor ca să obţină un anumit obiect. Există şi colecţionari mai bogaţi ca Năstase".
Gabriel Dragomir: O deschidere venită prea târziu
Gabriel Dragomir, sociolog, cercetător în cadrul Centrului de Analize Social-Politice (CASP): "O asemenea deschidere ar fi fost mult mai utilă dacă era făcută încă de la începutul anchetei. Odată cu izbucnirea scandalului, tema a devenit mult prea avansată în dezbaterea publică pentru ca strategia
porţilor deschise
să mai aibă efectul sperat. Ceea ce a făcut Adrian Năstase este o greşeală. Tactica sa nu a făcut decât să demonstreze electoratului său cât de mare este distanţa dintre el şi acesta. S-a creat imaginea neplăcută a unei burghezii căpătuite recent. Totuşi, s-ar putea contabiliza un beneficiu în planul imaginii fostului premier, în lupta cu procurorii. Este posibil ca tema persecuţiei politice să fie acum mai uşor de digerat de către opinia publică".