Năstase, chemat la vârful PSD
0>> Conducerea social-democraţilor l-a invitat pe Adrian Năstase să participe la organizarea viitorului Consiliu Naţional al partidului, programat să se desfăşoare în ianuarie
>> Conducerea social-democraţilor l-a invitat pe Adrian Năstase să participe la organizarea viitorului Consiliu Naţional al partidului, programat să se desfăşoare în ianuarie 2008.
Comitetul Executiv Naţionalal PSD a decis să convoace la inceputul anului viitor Consiliul Naţional pentru a decide strategia privind alegerile locale şi parlamentare. Adrian Năstase a fost invitat să facă parte din comitetul de organizare. Pesediştii s-au grăbit atât de mult să ia această hotărâre încât nici nu l-au mai consultat pe fostul lider al PSD.
Adrian Năstase ne-a declarat că va analiza această propunere urmând să aibă o discuţie cu Mircea Geoană. "Nu-mi dau seama cât de serioasă este propunerea sau cât de mult poate fi folosită ca un mesaj pentru liderii din teritoriu. Dacă pot să ajut, o fac cu plăcere", afirmă Năstase.
Conducerea PSD a mai hotărât ca partidul să rămână în opoziţie atât faţă de actualul guvern, cât şi faţă de preşedintele Traian Băsescu şi PD.
La Consiliu Naţional din luna ianuarie urmează să se propună suprapunerea alegerilor locale de anul viitor cu cele parlamentare. Tot atunci, pesediştii vor reactualiza oferta electorală a partidului şi vor discuta despre modificarea Constituţiei. Vasile Puşcaş a fost invitat şi el să facă parte din consiliul de organizare al Consiliului Naţional.
Vanghelie şi Stan, în conflict cu Dragnea
Supărat că în lista cu rezultatele filialelor la alegeri PSD Bucureşti era pe ultimele locuri, Marian Vanghelie a răbufnit în faţa lui Liviu Dragnea: "Credeţi că e aşa de uşor să conduci Bucureştiul?!", ar fi spus şeful PSD Bucureşti, care i-a invitat pe ceilalţi lideri să încerce şefia organizaţiei din Capitală şi apoi să-i critice rezultatele.
Vanghelie s-a arătat nemulţumit şi de modul în care Dragnea a organizat campania electorală. De partea lui Vanghelie s-a poziţionat şi Ion Stan. Potrivit unor surse din PSD, Stan i-ar fi reproşat şefului de campanie modul în care au fost repartizate fondurile în filiale.
Contactat telefonic, Liviu Dragnea a infirmat că i s-ar fi reproşat ceva în şedinţă. "Nu s-a discutat aşa ceva. Păi eu împart banii în filiale?", a declarat directorul de campanie al social-democraţilor.
PNL propune alegeri locale şi parlamentare simultan
Liberalii susţin că au primit propuneri de cooptare a PSD la guvernare, pe care le-au refuzat. În schimb, PNL le-a cerut social-democraţilor să sprijine în parlament actualul cabinet până în vara anului viitor, când vor fi organizate concomitent alegeri generale şi locale. Liderii partidului condus de Tăriceanu ar fi dispuşi, potrivit unor surse, să le mai facă pesediştilor o serie de concesii la dezbaterea Bugetului pe 2008.
>> Mă deranjează că Traian Băsescu îşi bate joc de PSD, inclusiv de Mircea Geoană. E clar că trebuie făcut ceva pentru buna funcţionare a partidului.