Nastase si PSD isi mentin primul loc in optiunile electoratului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Presedintele Ion Iliescu ramane personalitatea in care romanii au cea mai mare incredere si pe care si-o doresc in continuare la sefia statului. Asa arata rezultatele Barometrului de Opinie Publica

Presedintele Ion Iliescu ramane personalitatea in care romanii au cea mai mare incredere si pe care si-o doresc in continuare la sefia statului. Asa arata rezultatele Barometrului de Opinie Publica Soros, realizat, in perioada 5-26 mai, de catre Gallup Organization Romania. Intrebati cu cine ar vota la alegerile prezidentiale, 26% dintre intervievati l-au indicat pe Ion Iliescu, 24% - pe Adrian Nastase si 16% pe Theodor Stolojan si C.V. Tudor. Nominalizarea lui Iliescu venea in conditiile in care 63% dintre fanii presedintelui stiau ca acesta nu mai are dreptul constitutional sa candideze pentru un nou mandat. Dupa cum arata sondajul, premierul Adrian Nastase este cel care ar beneficia cel mai mult de retragerea lui Iliescu din competitia pentru prezidentiale. Nastase conduce in topul preferintelor electorale cu 38%, urmat de Stolojan si C.V. Tudor, cu 19%, si Traian Basescu, avand 15%. Creste, in schimb, numarul nehotaratilor, la 42%, in timp ce 10% nu s-ar prezenta la vot. Partidul de guvernamant are, in mod surprinzator fata de alte sondaje efectuate in aceeasi perioada, 43% din voturi. PNL este pe locul al doilea, cu 17% dintre optiuni, urmat de PRM - 16%, PD - 11%, UDMR - 8%, PUR - 2% si PNTCD - 1%. Nehotarati sunt 30%, iar 13% declara ca nu merg la vot. Procesul de modificare a Constitutiei este cunoscut de 58% dintre subiecti, iar 67% dintre cei intervievati sunt decisi sa mearga la referendumul pentru aprobarea schimbarilor in Legea fundamentala. Aproape jumatate dintre cetatenii cu drept de vot (45%) cred ca Parlamentul ar trebui sa fie unicameral, in timp ce majoritatea covarsitoare - 84% - apreciaza ca numarul de parlamentari este prea mare. 58% se pronunta pentru votul uninominal, care sa contracareze mita pentru intrarea pe listele electorale, 44% dintre subiecti fiind de parere ca astfel sunt selectati oamenii care ajung in Parlament. Ca atare, 80% dintre romani vor ca declaratiile de avere ale demnitarilor sa contina date despre colectiile de arta si bijuterii, locuintele din tara si din strainatate si sumele exacte din conturi.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite