Mugur Ciuvică: „Urmează bătălii în PDL"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mugur Ciuvică, preşedintele Grupului pentru Investigaţii Politice, l-a criticat dur pe şeful statului pentru reacţia sa faţă de mitingul de vineri al poliţiştilor.
„Scandalul dă un semnal prost pentru cei care trăiesc în România, pentru că suntem conduşi după nevrozele unei singure persoane, mă refer la Traian Băsescu. Dacă se supără, întrerupe relaţiile instituţionale sau dă ordin să fie schimbat un ministru", spune Mugur Ciuvică.

În opinia sa, demisia lui Vasile Blaga de la Interne este neproductivă în contextul actual şi precizează că se ştia că se va ajunge aici, demisia fiind cerută, printre rânduri, de preşedintele Traian Băsescu în declaraţia de ieri sau prin intermediul altor canale.

„În perioada următoare vom asista la bătălii între tabere în PDL, şi din zi în zi va fi mai rău", mai spune Mugur Ciuvică.

„Poliţiştii n-au greşit"

El nu condamnă comportamentul poliţiştilor la miting, când i-au strigat preşedintelui „Ieşi afară, javră ordinară!", întrucât l-au avut ca exemplu chiar pe şeful statului. „Într-o ţară normală, atitudinea lor ar fi fost într-adevăr deplasată. Însă instituţia prezidenţială, prin Traian Băsescu, a fost cea care coborât limbajul la acest nivel, prin declaraţiile, apelativele pe care le ştim deja", adaugă Mugur Ciuvică.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite