Motiune pentru un minister desfiintat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Teatru absurd, luni seara, la Camera Deputatilor: PSD a respins o motiune simpla, in care se cerea demiterea ministrului Tineretului, Georgiu Gingaras, la circa trei ore dupa ce premierul Nastase

Teatru absurd, luni seara, la Camera Deputatilor: PSD a respins o motiune simpla, in care se cerea demiterea ministrului Tineretului, Georgiu Gingaras, la circa trei ore dupa ce premierul Nastase desfiintase intregul minister si-l daduse afara pe titularul portofoliului. In banca ministeriala stateau doar ministrii care au fost restructurati - Leonard Cazan, Dan Matei Agathon, Ecaterina Andronescu. "Suntem in fata unei premiere, discutam despre activitatea unui minister care, de facto, nu mai exista", a spus razand fostul ministru al Tineretului, deputatul PNL Crin Antonescu. Cu toate acestea, ministrul Gingaras - aflat la ultimele ore ale mandatului - a tinut cu inversunare sa prezinte parlamentarilor un ultim bilant, plin de realizari, al ministeriatului sau si a anuntat chiar unele proiecte de viitor. "Vad ca va bucurati ca va voi fi coleg", a spus insa Gingaras, intr-un moment in care nimeni nu-l mai asculta, iar parlamentarii PSD Viorel Gheorghiu si Aura Vasile se plimbau prin sala tinandu-se de mana, ca la promenada. A 13-a motiune simpla indreptata impotriva Cabinetului Nastase - "Tragedia tinerei generatii" - a fost respinsa, nefiind votata decat de PRM. Ministrul Tineretului, Georgiu Gingaras, ales deputat PSD in circumscriptia Arges, va reveni, de luni, in bancile Parlamentului.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite