Monica Macovei: ”Urmează un război civil”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Eurodeputatul PDL Monica Macovei a declarat, în această seară, că, în opinia ei, România se află în pragul unui război civil, care ar putea fi provocat de criza politică și de USL.

"Nu a mai existat ceea ce se întâmplă de acum două luni în România, de asta am spus că suntem la marginea lumii și mă aștept la un război civil. Lumea să înțeleagă că este foarte grav", a declarat Macovei, la o emisiune Realitatea TV.

"Eu cred că urmează un război civil, pentru că USL-ul nu se lasă, așa cum arată aceste stenograme", a explicat eurodeputatul PDL.

Referitor la referendum, Macovei a spus că, în cazul în care Curtea Constituțională (CCR) nu reușește să adopte o hotărâre cu două treimi, după cum cere legea, înseamnă că nu există o decizie a CCR și procedura de demitere eșuează.

Despre USL, eurodeputatul a precizat: "Cei de la conducere se definesc ca un grup infracțional organizat, din care unii pleacă pentru a nu-și petrece bătrânețile la pușcărie".

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite