Monica Iacob Ridzi are tupeu: se vrea din nou deputat şi şi-a găsit şi un alt partid!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Monica Iacob Ridzi
Monica Iacob Ridzi

Deputatul Monica Iacob Ridzi, care a demisionat recent din PDL, negociază o candidatură la alegerile parlamentare din partea PPDD.

Ea vizează chiar un loc strategic: în acelaşi colegiu în care a candidat şi la scrutinul precedent, respectiv colegiul uninominal 5, care include şi oraşul Petroşani, unde primar este soţul său.

Surse politice au declarat că deocamdată nu a fost luată o decizie finală.

De asemenea, surse apropiate lui Ridzi au afirmat că aceasta ar fi avut discuţii şi cu reprezentanţi ai PSD şi ai PNL.

Monica Ridzi şi-a anunţat, în 19 septembrie, demisia din PD, afirmând că PDL a devenit "un partid al dublei măsuri". În aceeaşi zi, preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat că Monica Iacob Ridzi nu mai putea candida pe listele partidului deoarece este trimisă în judecată şi nu mai respectă astfel criteriile etice ale formaţiunii.

Ulterior, Ridzi a afirmat, într-o conferinţă de presă, la Petroşani, că a acceptat să facă un pas în spate când a fost acuzată public în dosarul "2 Mai", dar în egală măsură a aşteptat de la colegii de partid doar să îi asculte argumentele privind nevinovăţia.

Fostul ministru, alături de alte 11 persoane, a fost trimis în judecată, în mai 2011, pentru fapte de corupţie, într-un dosar legat de organizarea unor evenimente în cadrul Zilei Naţionale a Tineretului.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite