Pivniceru, întâlnire cu experţii Comisiei de la Veneţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Justiţiei Mona Pivniceru a discutat, astăzi, cu delegaţia Comisiei de la Veneţia despre organizarea şi funcţionarea sistemului judiciar, controlul constituţionalităţii actelor normative, dar şi despre percepţia privind modificarea Constituţiei României.

"Ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, a avut marţi o întrevedere cu delegaţia Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept a Consiliului Europei (Comisia de la Veneţia), care efectuează o vizită la Bucureşti, la invitaţia Guvernului României, în pregătirea Opiniei solicitate în luna iulie 2012 de secretarul general al Consiliului Europei şi de Prim-ministrul Guvernului României", precizează Ministerul Justiţiei (MJ) într-un comunicat de presă.

În dialogul cu membrii delegaţiei, au fost aduse în discuţie subiecte legate de organizarea şi funcţionarea sistemului judiciar român, procesul de legiferare, precum şi problema controlului constituţionalităţii ex ante al actelor normative.

Delegaţia Comisiei de la Veneţia a fost interesată de detalierea unor aspecte privind percepţia nevoii de modicare a Constituţiei şi a legislaţiei subsecvente în raport de evoluţia realităţilor juridice din Romania.
"Ministrul Justiţiei a subliniat importanţa rolului instituţiilor fundamentale ale statului în bunul mers al societăţii în general, reafirmând angajamentul executivului în acest sens", precizează MJ.

O delegaţie de experţi ai Comisiei de la Veneţia se află luni şi marţi la Bucureşti. Conform Comisiei de la Veneţia, vizita are loc în contextul pregătirii unei opinii privind situaţia constituţională din România şi Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului care amendează Legea Curţii Constituţionale şi Legea referendumului.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite