Mona Pivniceru, în sfârşit ministru

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fosta judecătoare a fost învestită ieri în scaunul ministerial
Fosta judecătoare a fost învestită ieri în scaunul ministerial

După două săptămâni de aşteptare, portofoliul ministrului de Justiţie a fost ocupat cu un titular.

După 17 zile de la momentul în care a fost propusă pentru a prelua funcţia de ministru al Justiţiei, Mona Pivniceru a reuşit să depună aseară jurământul, după ce Plenul CSM a luat act de demisiile acesteia din CSM, dar şi din magistratură.

Drumul către fotoliul de ministru nu a fost însă unul uşor pentru fosta judecătoare. După propunerea făcută de Victor Ponta pe 6 august, membrii Consiliului Superior al Magistraturii au refuzat detaşarea colegei lor, astfel că nu putea fi numită în funcţie, pentru că ar fi fost în stare de incompatibilitate. Nici preşedinta Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, acolo unde Mona Pivniceru figura ca judecător, nu a fost de acord cu detaşarea. În cele din urmă, singura soluţie a fost demisia din CSM, dar şi din funcţia de judecător.

Mona Pivniceru şi-a înaintat demisiile pe 8 august, dar nici aşa nu a reuşit imediat să preia ministerul. A fost nevoie ca Plenul CSM să ia act de cele două demisii, iar magistraţii se întruneau abia pe 22 august. Nu a fost să fie nici pe această dată, pentru că nu s-a asigurat cvorumul necesar funcţionării Plenului, iar şedinţa s-a amânat pentru ziua de ieri. Odată ce demisiile din CSM şi funcţia de judecător au devenit efective, nu fără discuţii aprinse în plen, decretele de eliberare şi în acelaşi timp numire au fost redactate, după cum a anunţat premierul Victor Ponta la sediul CSM. Astfel că aseară fosta judecătoare Mona Pivniceru a depus jurământul în faţa preşedintelui interimar Crin Antonescu.

Tot ieri, şi-a depus demisia din CSM şi Georgiana Iorgulescu, membru din partea societăţii civile, numită de Senat. Aceasta şi-a justificat demisia prin „coliziunea masivă" dintre valorile pe care ea le împărtăşeşte şi cele împărtăşite de ceilalţi membri ai CSM. 

Adrian Bordea devine membru CSM

Locul lăsat liber de Mona Pivniceru ar fi urmat, în mod normal, să fie preluat de judecătoarea Gabriela Bârsan, cea care la alegeri s-a clasat pe locul al doilea. Având probleme cu Direcţia Naţională Anticorupţie, dar şi cu membrii CSM, Gabriela Bârsan a transmis că refuză oferta de a o înlocui pe Pivniceru. Astfel, membru în Consiliu îi revine judecătorului Adrian Bordea, care s-a clasat pe locul al treilea la alegeri. Cu toate că a demisionat, Mona Pivniceru va reveni la CSM din calitatea de ministru al Justiţiei, ca membru de drept.

Băsescu, la un weekend de Cotroceni

Plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului se va întruni luni, la ora 15.00, în şedinţă extraordinară, când se va citi decizia Curţii privind invalidarea referendumului pentru suspendarea lui Traian Băsescu. Deşi democrat-liberalii ar fi dorit ca şedinţa să aibă loc astăzi, dar vacanţa parlamentară a făcut imposibil acest lucru. Potrivit vicepreşedintelui Camerei Deputaţilor, deputatul PDL Ioan Oltean, propunerea democrat-liberalilor a avut susţinerea a numai şase voturi. Prin urmare, membrii Biroului Permanent reunit au căzut de acord asupra zilei de luni, timp suficient pentru ca parlamentarii să se întoarcă din concediu.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a precizat că toţi liderii de grupuri parlamentare au promis că pentru ziua de luni va exista o mobilizare astfel încât la şedinţa de plen să fie prezenţi majoritatea parlamentarilor. După citirea deciziei Curţii în plenul Parlamentului, documentul se publică în Monitorul Oficial, moment în care  Traian Băsescu revine oficial la Cotroceni.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite