Mitrea: Oprescu este a doua opţiune a PSD

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul secretar general al PSD aruncă gaz pe foc, susţinând că, dacă Diaconescu nu se califică în turul doi, social-democraţii se reorientează către Oprescu Miron Mitrea are trei

Fostul secretar general al PSD aruncă gaz pe foc, susţinând că, dacă Diaconescu nu se califică în turul doi, social-democraţii se reorientează către Oprescu

Miron Mitrea are trei dorinţe. Să câştige Cristian Diaconescu Primăria Generală a Bucureştiului este prima dintre ele. A doua este să câştige Oprescu, dacă Diaconescu este eliminat în primul tur. Abia pe locul trei în topul dorinţelor lui Mitrea se află câştigarea alegerilor parlamentare şi prezidenţiale. Printre pesedişti circulă zvonul că Mitrea l-a susţinut, de fapt, de la bun început pe Sorin Oprescu în detrimentul lui Cristian Diaconescu.

Miron Mitrea pretinde că, potrivit sondajelor, Sorin Oprescu ar lua mai multe voturi de la PD-L şi PNL şi a precizat că social-democraţii îl vor vota pe Diaconescu dacă acesta ajunge în turul doi cu Oprescu. Cu toate acestea, pe cine vor alege pesediştii în turul doi la Bucureşti constituie "o mare problemă".

"Se poate şi sunt chiar convins că va câştiga Bucureştiul. Va fi o mare problemă dacă în turul doi rămân Oprescu şi Diaconescu, dar vom vota cu Diaconescu. Potrivit sondajelor, Oprescu ia multe voturi de la PD-L şi PNL. Vreo 7% de la noi, 8% la Guşă şi la liberali şi 11-12% de la PD-L", a susţinut Mitrea, citat de agenţia NewsIn.

Iese sau al nostru, sau al nostru

"Din doi, unu va câştiga sigur, eu sper să fie Diaconescu. Dacă domnul Oprescu câştigă, lucru pe care i-l dorim, este a doua dorinţă a noastră. Dorinţa noastră este să luăm Capitala de la PD-L. A treia dorinţă este primul-ministrul guvernul, în toamnă, şi apoi preşedintele", a precizat şeful de campanie al PSD.

El a precizat că nu se pune problema retragerii din cursa pentru Primăria Capitalei a lui Cristian Diaconescu. "Ca fost ministru al justiţiei, Diaconescu a fost mirat că procuratura a pus două rezoluţii diferite pe acelaşi dosar. A fost mirat", a spus Mitrea, adăugând că reacţia liderului PSD a fost una emoţională.

Potrivit unor surse din PSD, Miron Mitrea, Mircea Geoană şi Adrian Năstase ar fi avut, ieri, o întâlnire la care s-ar fi decis deblocarea unor fonduri pentru campania lui Cristian Diaconescu.

Blat cu Oprescu?

Încă de la începutul săptămânii trecute, mai multe voci din PSD susţineau că o eventuală înţelegere între Miron Mitrea şi Sorin Oprescu a fost făcută. Potrivit surselor citate, Mitrea l-ar fi susţinut din start pe Oprescu, chiar şi atunci când numele său era vehiculat drept candidatul legitim al partidului.

Având în vedere dezvoltările ulterioare, cu Cristian Diaconescu candidat, Mitrea ar fi jucat, chipurile, la două capete. Din umbră l-ar fi susţinut pe Oprescu, iar pe faţă pe Diaconescu. În eventualitatea în care Oprescu se califica în turul doi, atunci Mitrea anunţa susţinerea acestuia, iar dacă şi Oprescu, şi Diaconescu ajungeau în turul secund, atunci candidatul oficial primea sprijinul.

Mai mult, s-a vehiculat ipoteza reîntoarcerii în PSD a lui Sorin Oprescu. Dacă Cristian Diaconescu nu ar fi intrat în turul doi, vina urma să fie aruncată atât pe umerii săi, cât şi pe umerii lui Mircea Geoană, într-un congres care avea ca pretext analizarea rezultatelor obţinute la locale.

"Oprescu nu ajunge în alt partid"

În ziua în care BEM i-a refuzat lui Oprescu dreptul să candideze, miercuri, şeful de campanie al PSD, Miron Mitrea, a declarat că nu exclude posibilitatea ca Sorin Oprescu să revină în partid, deşi social-democraţii nu îl vor chema înapoi, întrucât în această perioadă sunt preocupaţi de campania electorală. Coordonatorul de campanie al PSD a mai spus că nu i-ar face plăcere să-l ştie pe Oprescu în alt partid. "Personal m-ar deranja, dar fac pariu că nu va ajunge în alt partid", a spus Miron Mitrea.

>> Din doi, unu va câştiga sigur, eu sper să fie Diaconescu. Dacă domnul Oprescu câştigă, lucru pe care i-l dorim, este a doua dorinţă a noastră.
Miron Mitrea, şeful de campanie al PSD

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite