Mişcarea Verzilor cere demisia lui Remus Cernea, după ce a participat la mitingul USL

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mişcarea Verzilor-Democraţi Agrarieni a cerut demisia lui Remus Cernea, co-preşedinte al mişcării, se arată pe site-ul organizaţiei. Lui Cernea i s-a cerut demisia de onoare, întrucât a luat parte la mitingul organizat de USL.

„Solicităm domnului Remus Cernea demisia de onoare cu efect imediat din funcţia de co-preşedinte al Mişcării Verzilor-Democraţi Agrarieni", se arată în comunicatul mişcării, motivând că „Piaţa Universităţii este locul oamenilor liberi să se asocieze", că „este o stare de spirit".


Astfel, Mişcarea Verzilor cere demisia lui Remus Cernea, pentru că a pretins că „prezintă mesajul Pieţei Universităţii", iar clasa politică nu are dreptul să guverneze nici în interes propriu, nici în interesul clientelelor politice sau a intereselor private de tot felul. Lui Cernea i se reproşează, de asemenea, că nu şi-a informat colegii de organizaţie în legătură cu intenţiile de a participa la mitingul Opoziţiei.


„Sperăm astfel că putem transmite un mesaj de încurajare protestatarilor din Piaţa Universităţii şi să oferim încă o garanţie că protestul lor civic şi paşnic nu este folosit în scopuri partizane şi electorale", se mai arată în comunicatul mişcării Verzilor.


Mişcarea Verzilor-Democraţi Agrarieni este o formaţiune politică în curs de formare, iar co-preşedinţi erau Claudiu Crăciun şi Remus Cernea. Acesta din urmă a fost candidat la preşedinţia României din partea Partidului Verde, în anul 2009.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite