Miron Cozma: „Dacă ieşeam eu în stradă, scăpam de Băsescu“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul lider al minerilor, Miron Cozma, a acordat un interviu pentru Realitatea şi a vorbit despre clasa politică şi despre mişcarea sindicală, acuzându-i dur pe sindicaliştii care joacă „ţonţoroiul“.

„Nu mai este nimeni în stare să atace Guvernul. Păi, dacă eram eu în stradă cu 40.000 de oameni, vă scăpam şi de Băsescu şi de Boc“ îşi începe Miron Cozma discursul acordat realitatea.net.

Cel supranumit odată „Luceafărul huilei“ a continuat pe un ton agresiv, criticând mişcarea sindicală din România. „Ce-i aia, să ieşi în stradă şi să joci ţonţoroiul? Noi i-am ales, tot noi avem dreptul să-i schimbăm“, a precizat Cozma.

Fostul lider al minerilor şi-a adus aminte şi de trecut, vorbind despre puterea lui, dar şi despre vechile răfuieli cu Ion Iliescu. „Aveau tupeul să ridice tonul la mine Petre Roman, Văcăroiu sau Băsescu? Berceanu fugea de întâlnirile cu mine. Le era frică, iar acum au ajuns buricul pământului. Boc e doar o mascotă. Ion Iliescu a încercat să mă cumpere prin anii 90. Am de gând să fiu singurul preşedinte-rocker al României“, a încheiat Miron Cozma.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite