Mircea Toader (PDL): Alegerile locale vor fi probabil în 10 iunie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader
Liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader

Liderul grupului PDL din Camera Deputatilor Mircea Toader a declarat, la Galaţi, că alegerile locale vor avea loc probabil pe 10 iunie, iar cele parlamentare în noiembrie.

"E clar că vor fi alegeri locale în iunie. După datele pe care le deţin vor fi în 10 iunie. Probabil că săptămâna viitoare va fi dată hotărârea de Guvern cu programul. Deci aşteptăm ca Guvernul să dea hotărârea cu fixarea datei alegerilor şi cu calendarul de pregătire a alegerilor locale", a spus Toader.

Deputatul a infirmat zvonurile privind decalarea datei alegerilor parlamentare din noiembrie în martie anul viitor.

"În noiembrie vom avea alegeri parlamentare, despre care am auzit tot felul de zvonuri că se amână în martie. Nu avem o asemenea gândire sau cel puţin o decizie politică de acest tip. Alegerile vor fi în noiembrie aşa cum prevede Constituţia, înainte de încheierea mandatelor de parlamentar", a punctat Toader.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite