Geoană se dezice atât de Putere cât şi de Opoziţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Senatorul independent Mircea Geoană a declarat că, atât Puterea cât şi Opoziţia nu ar trebui să se bazeze pe votul său din Senat, arătând că va participa numai la adoptarea proiectelor de legi pe care le consideră utile pentru populaţie.

"Aş dori să îi rog şi pe cei din Opoziţie şi pe cei de la Putere să înceteze să mă numere ca fiind de o parte sau de alta. Nu mă simt reprezentat nici de Putere nici de Opoziţie, aşa cum cred că nu se simte reprezentată o parte importantă a populaţiei României", a declarat Geoană.

Mircea Geoană a spus, la finalul şedinţei de plen, că va rămâne "senator independent până la finalul acestui ciclu al Parlamentului".

"Nu voi răspunde nici acestor bezele de circumstanţă pe care opoziţia mi le transmite după ce ştim ce s-a întâmplat în Senat şi nici acestor cântece de sirenă pe care actuala putere le transmite în diverse moduri", a afirmat Geoană.

Acesta a criticat USL pentru maniera în care a revendicat majoritatea la Senat, în urma trecerii de la PDL la PNL a senatorului Iosif Secăşan.

"Mi se pare cel puţin ciudată maniera în care actuala Opoziţie prezintă o aşa-zisă nouă majoritate în Senat, în condiţiile în care până mai ieri se spunea pe bună dreptate că actuala majoritate este construită de o manieră nelegitimă şi netransparentă prin traseism politic, iar brusc prin acelaşi sistem de traseism politic în sens invers cei care erau ticăloşi şi cinici devin astăzi virtuoşi şi demni de luat în seamă", a punctat senatorul independent.

Liderul senatorilor PNL Puiu Haşotti a anunţat,ieri, că senatorul PDL Iosif Secăşan şi-a dat demisia din PDL şi s-a înscris în PNL, menţionând însă că acesta nu şi-a anunţat gestul în plen pentru că nu a putut ajunge în Bucureşti.

Mircea Geoană a fost exclus din PSD în noiembrie anul trecut, ca urmare a deciziei Comitetului Executiv Naţional al partidului. În favoarea excluderii au votat 50 de membri, 5 au fost împotrivă, iar 3 s-au abţinut.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite