Mircea Diaconu va candida pentru un nou mandat de senator

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Diaconu
Mircea Diaconu

Senatorul PNL Mircea Diaconu a anunţat, astăzi, că va candida pentru un nou mandat la alegerile parlamentare din 9 decembrie, conform Mediafax.

Diaconu a precizat că va candida în acelaşi colegiu în care a fost ales şi în 2008 şi că nu va demisiona din Parlament în urma deciziei de incompatibilitate.

Mircea Diaconu a susţinut că interdicţia de a ocupa funcţii publice nu se aplică în cazul drepturilor electorale - de a alege şi de a fi ales.

"Interdicţia este pe funcţii publice, dar fac excepţie cele electorale. A alege şi a fi ales este un drept constituţional care nu poate fi (interzis - n.r.) urmare a unei sancţiuni administrative, cum este asta. Deci, trebuie să omori oameni, trebuie să faci alte chestii ca să-ţi restrângă drepturile civile", a susţinut Diaconu.

Senatorul PNL a precizat că a înştiinţat conducerea Senatului cu privire la faptul că a solicitat revizuirea deciziei ICCJ privind situaţia sa, iar procedura juridică este în desfăşurare.

"Dacă ţin cont de ea bine, e treaba lor, şi vorba aia, plenul e suveran", a mai spus Diaconu.
"Voi candida şi candidez exact în acelaşi colegiu şi cine are chef să mă conteste are o lună să mă conteste şi se judecă rapid contestaţia lor asupra candidaturii. În subiectul ăsta este mandatul existent, nu cel următor", a mai susţinut Diaconu.

În 2008, Mircea Diaconu a fost ales senator în colegiul uninominal 1 din Circumscripţia electorală nr.03 Argeş.

Biroul Permanent a decis, în urmă cu o săptămână, amânarea discuţiei privind încetarea mandatului de senator al lui Mircea Diaconu, la solicitarea liderului de grup al PNL, pentru lămuriri suplimentare din partea ICCJ.

În 2011, inspectorii ANI au sesizat Parchetul ICCJ în legătură cu incompatibilitatea în care s-ar fi aflat pe atunci senatorul Mircea Diaconu, care ocupa simultan şi funcţia de director al Teatrului Nottara din Bucureşti.

În 18 iunie, Diaconu a luat la cunoştinţă de extinderea cercetărilor în cazul său, iar a doua zi şi-a dat demisia din funcţia de ministru al Cuturii.
Demisia sa a survenit hotărârii irevocabile a instanţei supreme, potrivit căreia Mircea Diaconu a fost declarat incompatibil, întrucât a fost simultan senator şi director al Teatrului Nottara.

Conform legii, cei declaraţi în incompatibilitate trebuie să renunţe la funcţia pe care o ocupă şi nu mai pot fi aleşi sau numiţi într-o funcţie publică timp de trei ani.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite