Mircea Toader despre invitarea Regelui Mihai în Parlament: Mai bine îl invităm la un pahar de vin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conducerea Parlamentului a respins azi solicitarea PNL de organizare a unei şedinţe solemne dedicate Regelui Mihai, cu ocazia zilei sale. Deputaţii UDMR au fost cei care au înclinat balanţa întrucât s-au abţinut.

"Mai bine îl invităm la un pahar de vin, aici într-o sală a Parlamentului. Dar nu are sens să facem o şedinţă specială", a spus liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, după cum au relatat pentru "Adevărul" surse participante la şedinţa Biroului Permanent al Camerei.

La finalul şedinţei, preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a confirmat că Mircea Toader a propus o "soluţie de compromis" în sensul de a organiza un eveniment într-o sală a Parlamentului, dar nu o şedinţă solemnă.

Roberta Anastase a spus că membrii PDL din Birourile permanente au votat împotriva propunerii liberalilor, având în vedere faptul că în şedinţă solemnă a Parlamentului pot rosti mesaje doar şefi de stat în funcţie.

Întrebată de ce democrat-liberalii au apreciat că Regele Mihai nu merită să se poată adresa plenului într-o şedinţă solemnă, Anastase a răspuns: "Aceasta a fost decizia Birourilor Permanente reunite. (...) Acesta a fost votul. Acestea au fost punctele de vedere. Nu are rost vă reiau aceleaşi argumentaţii. Acesta a fost votul. Majoritatea a decis", a răspuns preşedintele Camerei.

PNL solicitase invitarea Regelui Mihai într-o şedinţă a celor două Camere reunite ale Parlamentului, pe 25 octombrie, cu ocazia zilei sale de naştere. Casa Regală îşi dăduse acceptul pentru a participa la evenimentul gândit de PNL şi ca un gest de "reparaţie" după atacurile preşedintelui Traian Băsescu la adresa suvernaului.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite