Mircea Geoană convoacă luni Biroul Permanent al Senatului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Geoană, preşedintele Senatului
Mircea Geoană, preşedintele Senatului

Preşedintele Senatulu, Mircea Geoană, covoacă luni Biroul Permanent, informează Realitatea Tv. . Senatorii PSD ceruseră ca întrunirea Biroului Permanent să aibă loc sâmbătă, după ce preşedintele Traian Băsescu a cerut Parlamentului, printr-o scrisoare, dezbaterea în procedură de urgenţă a moţiunii de urgenţă a PSD-ului.

Senatorii democrat-liberali din conducerea Senatului i-au adresat o scrisoare lui Mircea Geoană, prin care îi solicită acestuia convocarea oficială a şedinţei Biroului Permanent pentru sâmbătă la prânz.

"Mircea Geoană nu a înţeles că el ocupă poziţia de preşedinte al Senatului, şi nu de preşedinte al grupului PSD sau de mesager al lui Adrian Năstase. Singurul interes al PSD este să arunce ţara în haos şi de aceea tergiversează intrarea în vigoare a legilor asumate de Guvern", se spune într-un comunicat al PDL. 

Mircea Geoană s-a limitat la a invita, sâmbătă, senatorii din conducerea forului legislativ la o "discuţie lămuritoare privind dezbaterea moţiunii de cenzură".

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite