Ministrul Justiţiei cere urgentarea adoptării legilor de punere în aplicare a Codurilor Civil şi Penal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a cerut astăzi Camerei Deputaţilor, urgentarea adoptării legilor de punere în aplicare a Codurilor Civil şi Penal, astfel încât acestea să fie finalizate în actuala sesiune parlamentară.

Cătălin Predoiu i-a transmis o scrisoare preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, în care atrage atenţia că intrarea în vigoare a Codurilor Civil şi Penal este condiţionată de adoptarea acestor legi şi tocmai din acest motiv actele normative ar trenui adoptate în această sesiune parlamentară.

"Comisia Europeană urmăreşte cu foarte mare interes procesul de implementare a codurilor, iar adoptarea celor două legi ar constitui un semnal extrem de apreciat cu privire la voinţa politică de a reforma Justiţia din România", a explicat ministrul Justiţiei.

Cătălin Predoiu a adăugat că următorul raport de evaluare al Comisiei Europene care "va influenţa semnificativ orice eventuală decizie la nivelul UE privind viitorul MCV", va fi făcut public la începutul lunii iulie.

Solicitărea ministrului Justiţiei a fost transmisă la Comisia Juridică, unde sunt analizate legile de punere în aplicare a Codurilor Civil şi Penal.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite