Ministrul comunicaţiilor, şef peste o televiziune finanţată de Budapesta

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul comunicaţiilor, Zsolt Nagy (UDMR), a recunoscut, miercuri, că el conduce o fundaţie care va patrona postul de televiziune destinat maghiarilor din România. "E vorba de o idee veche, care

Ministrul comunicaţiilor, Zsolt Nagy (UDMR), a recunoscut, miercuri, că el conduce o fundaţie care va patrona postul de televiziune destinat maghiarilor din România. "E vorba de o idee veche, care e cuprinsă chiar şi în programul politic al UDMR, de a avea o televiziune proprie şi un radio pentru comunitatea maghiară din România. Eu am avut onoarea să fiu preşedintele acestei fundaţii", a spus Nagy, care era invitat la o emisiune televizată.
El a arătat însă că banii pentru finanţarea acestei televiziuni vor veni de la guvernul de la Budapesta, care va acorda circa 1,5 milioane de euro pentru acest proiect. Potrivit lui Zsolt Nagy, nu există un conflict de interese între calitatea sa de membru al Guvernului României şi faptul că el conduce o fundaţie finanţată din banii Executivului Ungariei. "Nu văd nicio contradicţie, mai ales că funcţia mea din societatea civilă datează dinaintea numirii mele ca şi ministru", a spus Nagy. Ministrul comunicaţiilor coordonează însă activitatea Inspectoratului General pentru Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei (IGCTI), instituţie care gestionează spectrul de frecvenţe şi "controlează utilizarea suportului" pentru difuzarea programelor posturilor de radio şi televiziune. Miercuri, Zsolt Nagy a declarat că viitorul post de televiziune finanţat de Budapesta se va adresa şi telespectatorilor români, întrucât o parte din emisiunile sale vor fi subtitrate. Potrivit declaraţiei de interese completate de ministrul comunicaţiilor la data de 5 mai 2005, Nagy ocupă funcţia de preşedinte a două fundaţii: Progress, din Cluj, şi Janovics Jeno, din Târgu Mureş. În 2004, el a primit 111 milioane de lei de la fundaţia Progress, din Cluj, ca retribuţie pentru funcţia de conducere pe care o deţine. În ultima declaraţie de avere completată de Nagy, la 30 decembrie 2005, el nu a trecut nicio informaţie la rubrica privind veniturile din anul anterior, astfel încât, deocamdată, nu se poate şti dacă a fost plătit şi în 2005 pentru funcţiile de preşedinte al celor două fundaţii. Ministrul a încălcat, astfel, prevederile legale, care îl obligau să facă publice veniturile sale şi ale soţiei pe anul anterior. Presa a relatat că fundaţia plătită cu banii guvernului de la Budapesta pentru a înfiinţa o televiziune se numeşte Janovics Jeno - un cineast maghiar - şi membrii fondatori sunt, printre alţii, Marko Bela, Takacs Csaba şi Gasparik Atilla. Acesta din urmă este membru al CNA, instituţia care acordă licenţele pentru posturile de radio şi televiziune. Potrivit unor informaţii neoficiale, viitorul post de televiziune destinat maghiarilor din Transilvania se va numi "Autonomia".

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite