Ungureanu: Până la 15 octombrie FC trebuie să sporească de trei ori numărul membrilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Răzvan Ungureanu
Mihai Răzvan Ungureanu

Preşedintele Forţei Civice Mihai Răzvan Ungureanu le-a transmis, astăzi, tututor şefilor de organizaţii că au termen două săptămâni pentru a spori de trei ori numărul de membri.

Prezent la Arad pentru a participa la prima întâlnire regională a partidului Forţa Civică şi pentru lansarea locală a Alianţei România Dreaptă, Mihai Răzvan Ungureanu s-a adresat celor aproximativ 300 de membri şi simpatizanţi veniţi din regiunea de vest, printre aceştia şi membri sau lideri arădeni ai PDL.

"Toţi şefii de organizaţii au termen ca până la 15 octombrie să sporească de trei ori numărul de membrii de acum. Sper că s-a auzit, dar nu orice fel de resursă umană, nu judecăm după cantitate, ci după calitate", le-a transmis Ungureanu liderilor locali.

El s-a adresat şi membrilor simpli, cerându-le să participe la dezvoltarea resursei umane din partid.

"Fiecare membru de partid în parte, începeţi să vorbiţi, fiţi apostolii acestui fel de a face politică. Fiţi pescuitori de oameni, dar aveţi grijă ce alegeţi, este nevoie ca FC să crească, mai ales pe seama celor care nu se duc la vot", a spus preşedintele Forţei Civice.

Acesta le-a mai cerut membrilor să socializeze pe Internet şi să-şi facă pagini pe Facebook.

"Tinerilor le spun să nu existe membru care să nu aibă pagină de Facebook. Dar nici membri ai organizaţiei de seniori şi, în general, niciun membru al nostru nu ar trebui să fie lipsit de un asemenea instrument de comunicare. Si eu am învăţat pe Facebook în ultimele două luni, deci poate oricine", a spus Ungureanu.

Preşedintele Forţa Civică a adăugat că până la sfârşitul anului îşi doreşte ca partidul să devină al patrulea ca importanţă pe scena politică.

La întâlnirea de la Arad a avut loc şi lansarea locală a ARD, la aceasta participând liderii judeţeni ai PDL, Forţa Civică şi PNTCD.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite