Mihai Ghimpu: „Comuniştilor trebuie să le dăm în cap cu ciocanul de pe sigla lor“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Ghimpu
Mihai Ghimpu

Preşedintele Partidului Liberal din Republica Moldova, Mihai Ghimpu, a precizat, aseară, că va insista în Parlament ca simbolurile Partidului Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM) să fie interzise.

„Asemenea unor instecte care stau pe spatele animalelor, comuniştii sug şi noi tăcem. Noi trebuie să luăm ciocanul acela de pe sigla lor şi să li-l dăm în cap“, a spus Ghimpu, potrivit Jurnalului de Chişinău.

Mihai Ghimpu a mai adăugat că nu este mulţumit de faptul că PCRM foloseşte drapelul lui ştefan cel Mare în campania electorală. „Comuniştii au văzut că riscă să le fie interzise secera şi ciocanul şi au ieşit cu steagul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. Ei manipulează, aşa cum au făcut şi în cei opt ani de guvernare“, a precizat acesta.

De asemenea, preşedintele PL a afirmat că membrii Partidul Comunist sunt geloşi de faptul că uniunea Europeană a ajutat Republica Moldova să depăşească criza. „Avem susţinerea UE pentru că programul nostru corespunde valorilor europene. Nouă, dacă ne vom detaşa de aceste valori, ni se va închide uşa“, a încheiat Ghimpu.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite