Mesajul lui Ilie Sârbu către PSD: Şi vreţi acum să-mi fie ruşine că Victor Ponta e ginerele meu?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ilie Sârbu, socrul liderului PSD Victor Ponta, a devenit noul lider al senatorilor social-democraţi, după ce fost ales în această funcţie cu 24 de voturi, faţă de 14 câte a obţinut contracandidatul său, Ion Toma.

Sârbu a fost nominalizat, luni, pentru şefia grupului chiar de ginerele său, Victor Ponta, iar propunerea a fost avizată de forul de conducere al partidului. Surse din PSD susţin că, în cadrul şedinţei care s-a dovedit destul de tensionată, Ilie Sârbu şi-a susţinut candidatura spunând că nu vede motivul pentru care ar refuza să preia această funcţie, dacă va fi ales prin vot.

Citiţi şi:

Ilie Sârbu este liderul senatorilor PSD

După vot, Ilie Sârbu a declarat că relaţia sa de rudenie cu Victor Ponta “nu a fost un atu” pentru câştigarea funcţiei.
Tot ieri, Mircea Duşa a fost ales noul lider de grup al deputaţilor social-democraţi, înlocuindu-l astfel pe Viorel Hrebenciuc, care a ocupat această funcţie în ultimii zece ani. „Sunt lider de grup de când s-a inventat funcţia”, a glumit Hrebenciuc, care a adăugat însă că va rămâne negociatorul partidului.

PSD vrea „să-l întoarcă pe Băsescu la oameni”

Liderul PSD Victor Ponta şi-a schimbat, ieri, discursul în privinţa unei noi încercări de debarcare din funcţie a preşedintelui ţării. În urmă cu numai o lună, Ponta afirma că suspendarea şefului statului nu reprezintă „o prioritate”, Ieri, Ponta a avut o altă părere: Traian Băsescu trebuie suspendat şi retrimis la votul cetăţenilor dacă
“îşi încalcă îndatoririle de preşedinte”. “Şi îndatorirea sa principală este aceea de a nu crea crize politice, ci de a opri crizele politice”, a firmat Ponta. După care a adăugat, ironic, : “Traian Băsescu ne-a tot vorbit de întoarcerea la oameni, acum,văd că îi este foarte frică de oameni şi poate îl întoarcem noi la oameni până la urmă".

  “Ori n-am scris noi corect, ori n-aţi văzut dumneavoastră bine”.

PSD pare că şi-a schimbat strategia nu numai în privinţa suspendării şefului statului, ci şi în ceea ce priveşte colaborarea cu PDL. În ultima vreme, Victor Ponta a declarat, răspicat, în repetate rânduri, că orice colaborare cu democrat-liberalii este exclusă şi a calificat PDL drept “un foarte mare rău”. În strategia pentru actuala sesiune, discutată azi de grupurile parlamentare ale PSD este însă scris negru pe alb că “PSD poate coopera punctual cu acest partid în condiţiile în care se va lua în calcul schimbarea actualului guvern cu o variantă tranzitorie, în vederea anticipatelor în 2011”. Întrebat ce înseamnă această colaborare prevăzută în strategia menţionată, Ponta a răspuns: “Nu vom colabora cu PDL…Ori n-am scris noi corect, ori n-aţi văzut dumneavoastră bine”.

Cea mai grea funcţie: ginerele lui Ilie Sârbu

„Pe ce motiv să nu candidez…N-am cum să spun că nu pot să conduc grupul”, s-ar fi adresat Sârbu celor prezenţi. Unii dintre cei participanţi i-au atras atenţia că dacă va fi ales lider al grupului, Victor Ponta s-ar putea trezi cu un deficit de imagine, din cauza etichetei că PSD este un partid de familie”. „Şi vreţi acum să-mi fie ruşine că Victor Ponta e ginerele meu”, ar fi răspuns Sârbu. „Dintre toate funcţiile pe care le-am deţinut, cea mai grea a fost aceea de ginere al lui Ilie Sârbu”, ar fi spus şi Ponta. Ilie Sârbu a declarat, după ce Ponta a devenit şeful PSD, că se va retrage din toate funcţiile deţinute în partid. Sârbu este considerat de mulţi social-democraţi drept artizanul intrării la guvernare a PSD alături de PDL, deoarece ar fi negociat chiar cu şeful statului această mişcare politică.  

Contracandidatul lui Ilie Sârbu, Ion Toma, s-ar declarat, luni, nemulţumit că Ilie Sârbu a fost recomandat de Biroul Permanent pentru a prelua conducerea senatorilor social-democraţi. El a refuzat funcţie de secretar general care i-a fost propusă drept „consolare” şi a anunţat că va candida contra lui Sârbu, în ciuda vocilor din partid care dădeau ca sigură victoria socrului lui Ponta. „Doresc să candidez, asta e funcţie pentru care sunt pregătit. Am avut performanţe şi ca lider de filială”, ar fi spus Toma pentru a obţine votul colegilor de partid.

Diferenţă de zece voturi în favoarea lui Sârbu

Diferenţa de zece voturi în favoarea lui Sârbu s-a dovedit însă mult mai mare decât anticipau susţinătorii lui Toma, senatorii demonstrând că au înţeles cum trebuie recomandarea venită de la liderului partidului. Un imbold la vot în favoarea lui Sârbu ar fi venit, potrivit surselor citate, din partea senatorului Daniel Savu, care i-ar fi îndemnat pe participanţii la şedinţă: „Haideţi să votăm aşa cum a recomandat Biroul Permanent. Ştiţi, eu, ca fost ofiţer, vă propun să fim disciplinaţi”. Ion Toma, considerat în partid unul dintre susţinătorii lui Geoană, rămâne, în urma votului de azi, şi fără funcţia de la Senat, după ce, recent, a pierdut şefia filialei Olt. Pe lângă Toma, şi alţi lideri de filiale fideli fostului lider al PSD au fost înlocuiţi din funcţii după preluarea partidului de către Ponta.

Instalarea socrului său la şefia grupului din Senat este prima victorie notabilă obţinută de Victor Ponta de când a devenit liderul PSD. Poziţia lui Ponta în fruntea partidului pare astfel să se consolideze, deşi, în urmă cu două săptămâni, acesta nu reuşea să obţină de la Biroul Permanent acordul ca Mircea Geoană, preşedintele Senatului, să fie suspendat din partid pe o durată de şase luni.

Voci din PSD afirmă că venirea lui Ilie Sârbu în fruntea senatorilor social-democraţi ar face parte din planul lui Victor Ponta de debarcare a lui Mircea Geoană din fotoliul de preşedinte al Senatului. Potrivit acestui plan, Ponta ar încerca să obţină majoritatea în Senat deoarece, în acest moment, diferenţa între senatorii Puterii şi cei ai Opoziţiei este de doar 6 voturi. Odată schimbat acest raport de forţe, Ponta ar urma să treacă la retragerea sprijinului politic acordat lui Geoană şi la înlocuirea acestuia cu Ilie Sârbu.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite