Menaj a trois

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În relaţia PNL-PD-PSD, amanta social-democrată se pregăteşte să ia locul nevestei portocalii Liberalii vorbesc din ce în ce mai mult despre o colaborare cu PSD. După ce premierul

În relaţia PNL-PD-PSD, amanta social-democrată se pregăteşte să ia locul nevestei portocalii

Liberalii vorbesc din ce în ce mai mult despre o colaborare cu PSD. După ce premierul Călin Popescu Tăriceanu a recunoscut, într-un interviu, că formaţiunea pe care o conduce s-ar putea îndrepta către social-democraţi în cazul unei rupturi de PD, vicepreşedintele PNL, Crin Antonescu, a adus noi detalii.

"Ceea ce s-a întâmplat de o vreme în parteneriatul dintre noi şi PD ne face să nu mai avem încredere în acest partener. Şi atunci, fie Călin Popescu Tăriceanu se pregăteşte să abandoneze acest mandat, fie trebuie să caute soluţii sau să încerce să se achite de această misiune. Şi pe un program de guvernare, dacă vom fi siliţi să-l asumăm, dacă vom putea găsi înţelegere politică cu PSD, cu forţe parlamentare suficiente, vom purta această discuţie", a precizat Antonescu într-o emisiune televizată.

Liderul liberal a mai spus că ar fi absurd ca, şi după preluarea puterii, partidul său să continue să descrie lupta contra PSD drept obiectiv principal.

Liberalii, invitaţi să scoată PD din guvern

PSD nu va intra la guvernare "pe uşa din spate", dar cere premierului Călin Popescu Tăriceanu să prezinte cât mai repede în parlament un guvern restructurat, dar şi un nou program de guvernare. Social-democraţii au în intenţie să susţină la nivel parlamentar un nou guvern din care probabil PD nu ar mai face parte.

Surse din acest partid spun că echipa lui Mircea Geoană nu ar exclude susţinerea la nivel parlamentar a unui guvern minoritar dacă şi PNL ar ajuta la suspendarea lui Traian Băsescu.

Oficial însă, Mircea Geoană declară că PSD nu negociază formarea unui guvern alături de partidele aflate acum la putere.

El a precizat că PSD va intra la guvernare doar prin alegeri. "Dacă premierul Tăriceanu este convingător atunci când restructurează guvernul, atunci să vină în faţa parlamentului nu numai cu un guvern restructurat, ci şi cu un program de guvernare. Să explice cum vede susţinerea unui guvern minoritar, şi după aceea vom vedea care sunt elementele care ar putea motiva o anumită decizie a noastră", a explicat Geoană.

Democraţii cer fidelitate în Alianţă

Conducerea Partidului Democrat i-a somat, ieri, pe liderii liberali să declare public "clar şi explicit" care este relaţia lor cu PSD.

"Ştim că se lucrează la scenarii de introducere a PSD în actul de guvernare", a declarat preşedintele PD, Emil Boc. El s-a referit la "acele scenarii" care urmăresc aducerea la guvernare a PSD prin restructurarea guvernului. "PD rămâne consecvent deciziei de a nu colabora cu PSD-ul. Nu ne vor avea aliaţi în scenariul de colaborare cu PSD", a promis, din nou, Boc. Liderul PD a spus că a făcut această solicitare către partenerii săi din Alianţa D.A., urmare a afirmaţiilor făcute de premierul Tăriceanu într-un interviu publicat ieri într-un cotidian central.

"Am crezut că principala sursă de tensiune în Alianţă este preşedintele României. Azi ne dăm seama că principala sursă de tensiune este PSD", a mai explicat Boc.

Să explice Tăriceanu cum vede susţinerea unui guvern minoritar, şi după aceea vom vedea care sunt elementele care ar putea motiva o anumită decizie a noastră
Mircea Geoană
preşedintele PSD

"Ne votează legile, suntem mai blânzi cu ei"

La nivelul conducerii PNL, nu există o decizie formală privind colaborarea cu PSD. Totuşi, toate calculele liderilor liberali ţin cont de sprijinul parlamentar pe care social-democraţii îl vor acorda unui guvern minoritar PNL. Între cele două părţi există un acord verbal în acest sens, rezultat din cele câteva întâlniri şi discuţii pe care premierul Călin Popescu Tăriceanu şi preşedintele Camerei, Bogdan Olteanu, le-au avut cu preşedintele PSD, Mircea Geoană, şi cu liderul deputaţilor social-democraţi, Viorel Hrebenciuc. "Ei ne votează legile, noi suntem mai blânzi cu ei", a descris, ieri, un liberal ecuaţia relaţiei cu pesediştii.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite