Meciul Geoană - Ponta, la final

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Geoană se luptă cu Victor Ponta pentru a rămâne în PSD
Mircea Geoană se luptă cu Victor Ponta pentru a rămâne în PSD

Mircea Geoană află mâine ce sancţiune îi vor aplica membrii Comitetului Executiv, pe care a încercat să-i îmbuneze printr-o epistolă.

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, s-a plâns, în epistola trimisă „judecătorilor" din Comitetul Executiv (CEX), că nici măcar nu i-au fost comunicate motivele pentru care se cere sancţionarea sa, „o înscenare premeditată, prost concepută". „Nici până în prezent nu mi-au fost comunicate motivele pentru care se cere sancţionarea mea de către CEX.

Întreaga situaţie nu este altceva decât o înscenare premeditată. Prost conceput şi executat şi mai rău, acest exerciţiu s-a transformat într-un grav prejudiciu de imagine şi credibilitate adus PSD", a susţinut şeful Senatului, în scrisoarea trimisă sâmbătă preşedintelui PSD, Victor Ponta, şi reprezentanţilor CEX, care se vor reuni mâine pentru a da un verdict în cazul său. Judecata va pleca de la sancţiunea de excludere propusă de Comisia de Integritate Morală. Concluzia acestui for este considerată „nestatutară şi ilegală" de Mircea Geoană, care a cerut sancţionarea celor care s-au făcut vinovaţi de încălcarea Statutului PSD.

Ponta: Deciziile nu se pot întoarce

Preşedintele PSD, Victor Ponta, i-a transmis însă lui Geoană că deciziile luate până în prezent în cazul său nu se pot întoarce sau schimba. Chestionat într-o emisiune televizată de ce vrea să-l excludă din partid pe Geoană, Ponta a enumerat trei motive, respectiv faptul că şeful Senatului are şi a avut o agendă personală diferită de cea a Opoziţiei, că, într-un fel sau altul, a afectat ideea de Opoziţie unită şi că, în acţiunile sale, cel puţin în ultima perioadă, a fost sprijinit făţiş sau pe ascuns de cei de la Putere.

„Eu nu am primit nicio scrisoare, vedem la CEX ce se va întâmpla", a mai declarat ieri Ponta. Potrivit unor surse social-democrate, pe ordinea de zi a şedinţei CEX de mâine se află doar cazul Geoană, deşi, iniţial, printre temele aprobate săptămâna trecută de conducerea partidului figura şi înlocuirea de la şefia organizaţiei din Giurgiu a lui Adrian Popescu, finul lui Vanghelie.

În pericol de a fi exclusă ar fi, potrivit aceloraşi surse, şi Oana Mizil, de la Călăraşi, tot din tabăra primarului sectorului 5. „Pentru ca actuala conducere să nu-şi pună nemulţumiţii în cap, va fi discutat doar cazul Geoană", au explicat sursele citate. Aceleaşi voci au mai susţinut că, la CEX, unii reprezentanţi sunt pregătiţi să ceară convocarea unui Congres extraordinar.

"Întreaga situaţie este o înscenare premeditată. ''
Mircea Geoană preşedintele Senatului

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite