Proiect de lege: angajații să fie liberi de ziua lor de naștere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marius Rogin
Marius Rogin

Deputatul PDL Marius Rogin s-a hotărât să inițieze un proiect de lege prin care toți angajații să fie liberi de ziua lor de naștere.

Deputatul spune că, oricum, de ziua lui, angajatul nu dă randament pentru că este cu gândul la petrecerea de seară, informează Libertatea

"Oamenii care trebuie să meragă la muncă atunci când e ziua lor de naştere se gândesc cu groază că vor avea de stat opt, sau multe ore la serviciu şi nu vor da randament în aceaa zi, întrucât gândurile lor sunt în cu totul altă parte, mai precis la petrecere", spune Rogin.

În plus, ideea de a-și cinsti colegii cu ocazia aniversării pare să fie o problemă pentru deputat.

”Mai mult, unii îşi fac mari probleme când e vorba să îşi cinstească colegii la serviciu, atât din pricina banilor dar mai ales a ceea ce vor pune pe masă. Nu mai vorbesc de deranjul care se face atunci când colegii sunt invitaţi să servească câte ceva din ce a pus omul pe masă, deranj care afectează programul obişnuit al angajaţilor. De aceea, cred că de ziua de naştere, angajatul trebuie să spun aşa, să primească un cadou de la angajator, adică, liber în aceea zi, fapt pentru care voi depune un proiect de lege în acest sens", a declarat Rogin.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite