Deputatul Marius Dugulescu a trecut din PDL la PNL

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marius Dugulescu
Marius Dugulescu

Deputatul de Timiş Marius Dugulescu demisionează din PDL şi se înscrie în PNL. Decizia a fost anunţată într-o conferinţă de presă susţinută la sediul PNL Timiş, în prezenţa liderilor PNL Crin Antonescu, Dan Radu Ruşanu şi Sorin Frunzăverde.

UPDATE Preşedintele PNL Crin Antonescu a declarat, că venirea în partid a lui Marius Dugulescu este pentru PNL "un câştig mai mare decât cel simplu, banal, aritmetic sau un vot pentru o moţiune de cenzură".

"Sunt aici, astăzi, pentru a-l întâmpina, împreună cu domnul preşedinte Robu şi conducerea PNL din Timişoara, pe noul nostru coleg, pe Marius Dugulescu. Am fost bucuros la aflarea deciziei sale. E un om cu o imagine personală şi, cred, a celor mai mulţi dintre timişorenii care l-au votat. Nu i se poate reproşa corupţie, trafic de interese, demagogie şi înşelarea oamenilor. Este un câştig din partea PNL, un caştig mai mare decât cel simplu, banal, aritmetic sau un vot pentru o moţiune de cenzură. De domnul Dugulescu mă mai leagă un lucru: l-am cunoscut şi am fost colegi în primele mandate cu tatăl său, Petru Dugulescu", a spus Antonescu.

Liberalul a ţinut să sublinieze că nu au fost negocieri în legătură cu trecerea lui Dugulescu la PNL.

"Nu am avut negocieri. Nu au venit dânşii şi au întrebat «Ce ne daţi, ce ne garantaţi?». Oamenii au luat o hotarâre, am decis că mergem împreună fără condiţii, fără negocieri", a spus Crin Antonescu.

În timpul conferinţei de presă, în sediul PNL a intrat un bărbat care avea agăţată de gât o pancartă cu mesajul: "România = Tagma jefuitorilor PDL".

UPDATE  Deputatul de Timiş Marius Dugulescu spune că a decis să demisioneze din PDL şi să treacă la PNL pentru că a ajuns la concluzia că "dreapta în România poate fi clădită doar în PNL".

"Am ajuns la concluzia că dreapta în România poate fi cladită doar în PNL, cu oameni care nu promovează afaceri în folosul lor. Am considerat întotdeauna că un politician trebuie să fie modest şi să aiba responsabilitate, atât din partea oamenilor, cât şi din partea lui Dumnezeu. Nu am interese personale, nu am afaceri, vreau să fac politică în continuare în interesul cetăţeanului, atât timp cât oamenii vor dori, atât timp cât oamenii mă vor alege. Sunt mândru că sunt timişorean şi cred că Timisoara are nevoie de un alt primar. Sunt aici să îl susţin pe Nicolae Robu pentru funcţia de primar pentru că am văzut treaba bună pe care a facut-o la Politehnică şi mi-aş dori ca Timisoara să se transforme la fel", a declarat Dugulescu.

El a mai precizat că are încredere în Crin Antonescu, în echipa PNL din Timiş şi în Sorin Frunzaverde.

"Am ajuns la un capăt de drum şi din cauza nemulţumirilor care s-au acumulat de-a lungul vremii şi a deciziilor proaste prin care a fost condusă filiala Timiş a PDL", a adăugat Dugulescu.

Demisia a fost anunţată de preşedintele PNL Timiş, Nicolae Robu, care a spus că Marius Drăgulescu a decis să se alăture echipei liberale.

"Ne-am intersectat frecvent în diverse acţiuni de interes public pentru Timişoara. Nu am fost niciodată pe poziţii adverse, ci pe poziţii civilizate. Când am purtat discuţii cu dânsul pe acest subiect, noi am fost deschişi", a declarat Robu.

Deputatul PDL Marius Dugulescu a fost prezent, miercuri, la sediul central al PNL, liderul liberal Crin Antonescu afirmând că a avut o "discuţie privată" cu deputatul democrat-liberal şi refuzând să facă alte precizări.

Marius Dugulescu a fost ales deputat în colegiul 3 Timişoara, este membru PD din 2001, iar din 2008 făcea parte din Biroul Permanent Judeţean al PDL Timiş.

Dugulescu este licenţiat în Teologie. În perioada 2002-2005 a fost pastor la două biserici baptiste din Timişoara, iar între 2005 şi 2008 a fost pastor la Biserica Baptistă Română "Calea Crucii", Colton, California (SUA) şi la Biserica Baptistă Română "Tierasanta", San Diego, California (SUA).

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite